Sinucidere în curtea familiei regale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18.00. Un alt subofiţer, care ar fi trebuit să-l înlocuiască în post pe Ion Soc, povesteşte îngrozit cum a găsit trupul colegului său, trântit pe o canapea, într-o baltă de sânge. Nimeni

18.00. Un alt subofiţer, care ar fi trebuit să-l înlocuiască în post pe Ion Soc, povesteşte îngrozit cum a găsit trupul colegului său, trântit pe o canapea, într-o baltă de sânge. Nimeni nu a auzit focul de armă, iar la faţa locului nu s-a găsit vreun bilet prin care sinucigaşul să-şi justifice gestul. Cu toate astea, omul avea multe probleme personale. Fusese părăsit de nevastă, îşi pierduse tatăl, care a murit anul trecut, iar casa mamei sale fusese luată de ape. Disperat, plutonierul a cerut o permisie de cinci zile, pentru a merge să-şi ajute mama sinistrată. Exact în ziua sinuciderii, Ion Soc a primit de la şeful său vestea că cererea i-a fost aprobată. După ce şi-ar fi terminat tura, omul ar fi putut pleca spre casa părintească din comuna Măceşul de Jos, judeţul Dolj.

Urma să fie şoferul reginei Ana
Subofiţerul era încadrat ca şofer la SPP şi făcea parte din dispozitivul care asigură protecţia familiei fostului rege Mihai. El ar fi trebuit să activeze ca şofer al reginei Ana. Membrii familiei regale au aflat despre tragedie atunci când autorităţile au venit pentru a preleva primele probe. Locul sinuciderii era la o distanţă considerabilă faţă de apartamentele regale. Ion Soc fusese desemnat ca şofer al reginei de puţin timp şi nu apucase să o cunoască personal. Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului Teritorial Militar Bucureşti. Era angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază din 1997, fiind cunoscut ca un om liniştit şi un bun coleg. De atunci a primit diverse misiuni atât la dispozitivul de la Preşedinţie, cât şi în cele de la Senat şi Cameră. Nu a fost însă niciodată şoferul vreunui demnitar, ci doar a deservit persoane din eşalonul doi al acestor obiective.

Împuşcat în cerul gurii
"Bărbatul s-a împuşcat în cerul gurii, iar glonţul a perforat baza craniului, a traversat emisfera cerebrală stângă, a perforat calota craniană şi a ieşit", a declarat Dan Dermengiu, directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti. El a mai spus că autopsia nu a pus în evidenţă lucruri suspecte care să infirme sinuciderea, întrucât bărbatul nu avea nicio urmă de violenţă. "Aşteptăm examenul criminalistic care ar putea confirma dacă pe mâna dreaptă, cea cu care a tras, există urme ale acestei acţiuni", a adăugat directorul general al INML.

Depresia, o cauză a sinuciderii subofiţerului SPP
"Era bărbat, era la o vârstă critică şi a avut o posibilitate de rezolvare a problemelor, adică pistolul", este de părere prof. dr. Mihai Gheorghe, şeful Clinicii de Psihiatrie de la Spitalul Militar Central. "Evaluările periodice au un rol important în prevenirea acestor tipuri de incidente, cu condiţia ca şi participantul să colaboreze eficient. Un pacient poate să disimuleze problemele pe care le are sau să nu vorbească despre ele, iar psihologul să nu sesizeze acest lucru", ne-a mai declarat prof. dr. Gheorghe.

Un membru al Gărzii Elveţiene s-a sinucis în 1998
Pe 4 mai 1998, caporalul Cedric Tornay, membru al Gărzii Elveţiene care păzeşte Vaticanul, şi-a ucis comandantul, pe Alois Estermann, pe soţia acestuia, şi apoi s-a împuşcat şi el, într-un acces de nebunie, susţineau, la vremea respectivă, reprezentanţii Vaticanului. Această versiune a fost contestată de familia tânărului care a cerut deschiderea unei anchete, la Berna. Asupra fostului comandant al Gărzilor Elveţiene plana suspiciunea că ar fi spionat pentru fosta poliţie secretă est-germană, STASI.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite