Sinodul BOR, desfăşurat sub presiunea manifestanţilor "antischismatici"
0După manifestaţia care a avut loc duminică, la Sibiu, când aproape 1.500 de credincioşi şi peste 20 de preoţi au protestat faţă de scindarea Mitropoliei Ardealului, mişcarea contestatară
După manifestaţia care a avut loc duminică, la Sibiu, când aproape 1.500 de credincioşi şi peste 20 de preoţi au protestat faţă de scindarea Mitropoliei Ardealului, mişcarea contestatară s-a mutat la Bucureşti. Ieri, la ora 2 dimineaţa, câteva sute de credincioşi şi preoţi din Ardeal s-au îmbarcat în autobuze şi, după ce au săvârşit slujbe şi au cerut ajutorul Domnului, au plecat spre Patriarhia Română.
Biserica spune că oamenii au venit în pelerinaj
După ce au înfruntat drumul şi oboseala, odată ajunşi la Bucureşti, oamenii şi-au stabilit cartierul general la poalele Dealului Mitropoliei, unde au fost întâmpinaţi de forţele de ordine. Totul a decurs cât se poate de paşnic. Lozincile au fost înlocuite de cântece bisericeşti, pancartele afişate cereau simplu: "Un singur Ardeal, O singură Mitropolie!", iar oamenii îngheţaţi şi vizibil obosiţi au fost aşezaţi de către jandarmi la coadă, pentru a putea intra în biserica din vârful dealului. Astfel, cel puţin prin prisma Patriarhiei, nici o demonstraţie nu a avut loc. Părintele Stoica a explicat că oamenii nu au venit să protesteze, ci sunt în pelerinaj. "Chiar dacă ei nu au cerut binecuvântarea episcopului locului, aşa cum se face în mod normal, pelerinii vor fi omeniţi cum se cuvine. E adevărat că oamenii au înaintat cu acest prilej şi o listă cu nemulţumirile lor legate de nou-înfiinţata Mitropolie, dar, în mod clar, este vorba aici de o lipsă de comunicare. Ei n-au înţeles că nu se poate vorbi de o scindare a Mitropoliei Ardealului, ci, dimpotrivă, de o intensificare a activităţilor pastorale", a afirmat părintele.
Totuşi, oamenii au protestat
În felul lor, ce-i drept. Fără bătăi şi înjurături. Oricum, în mulţime, consensul era unanim: "Este o ruşine ce se întâmplă cu biserica noastră!". "E păcat, e mare păcat. Sunt mai bine de o sută de ani de când Andrei şaguna a înfiinţat Mitropolia de sine stătătoare şi unic? a Ardealului. De atunci şi până acum au murit mulţi pentru ca aceast? Mitropolie să rămână aşa. Ce ar zice sfinţii care s-au jertfit pentru Ardealul unic, cu Mitropolie ortodoxă unică?", întreba, retoric, un preot care era ascultat de cei din jur. "Sufăr când văd că interesele unora pot face atâta rău ortodoxiei româneşti. Dar, decât să stăm cu mâinile în sân, am venit aici să ne facem măcar auziţi", spunea, în altă parte a mulţimii, un protestatar aflat în greva foamei de opt zile. După ce s-au recules şi s-au încălzit puţin în faţa moaştelor Sfântului Dimitrie, oamenii au fost "vizitaţi" de Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, care a părăsit pentru un moment şedinţa Sf. Sinod pentru a-i ruga pe cei veniţi să nu încingă spiritele şi să plece liniştiţi spre casele lor. Astfel, protestul a luat sfârşit, dar toţi cei prezenţi au plecat cu inima strânsă, cu speranţa că au fost luaţi în semă de cineva şi că nu au bătut atâta drum degeaba.