Sinistraţii din centrul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna de marţi noaptea a lăsat fără curent mai multe familii, dar şi câteva magazine alimentare aproape două zile. Pagubele ar putea fi recuperate în instanţă Mai multe familii,

Furtuna de marţi noaptea a lăsat fără curent mai multe familii, dar şi câteva magazine alimentare aproape două zile. Pagubele ar putea fi recuperate în instanţă

Mai multe familii, dar şi firme din zona centrală a Bucureştiului au trăit timp de două zile ca într-un cătun uitat de lume. Oamenii au stat pe întuneric, s-au copt în case la aproape 40 de grade Celsius, iar mâncarea li s-a stricat în frigider. Este vorba despre oamenii din zona blocului turn de la Piaţa Naţiunile Unite.

Pana de curent, provocată de vijelia de marţi seara, i-a depăşit total pe cei care ar fi trebuit să rezolve avaria. Locuitorii din blocul turn, dar şi comercianţii din zonă îşi pierduseră, ieri, orice speranţă. "Pe stradă, spre ministere, s-a reluat distribuţia energiei electrice. La noi e încă beznă. Cică trebuie schimbată toată reţeaua, că a luat foc", spune o locatară din zonă.

Pe întuneric şi cu muncitorii în subsol

Ieri în jurul orei 14.00, mai mulţi locatari din blocul turn se perindau prin faţa blocului. Oamenii făceau haz de necaz. "Vecine, aş avea şi eu nevoie de vreo două găleţi de curent", se aude de la etajul 3 din curtea interioară a blocului. "Stai liniştit, că se luminează şi la noi. A venit curentul până la capătul străzii. Ce mai are? Doi metri până la noi", a replicat nea Ion, un alt locatar din zonă. Paznicul unei firme de la parter avea şi el informaţii. "Dimineaţă au terminat cu transformatorul de lângă tribunal. Acum sunt pe la noi prin subsol şi schimbă firele. Au luat foc", a spus omul, arătând spre locul unde se lucrează.

Frigiderele, piese de muzeu

De aproape două zile, locuitorii din zona Naţiunile Unite 3-5 nu au mai folosit niciun aparat electric. "Am golit frigiderul. Mă uit la el ca la vitrină. Am aruncat ciorba şi mâncarea. Se acriseră miercuri, pe seară. Am avut şi nişte carne pe care am reuşit să o mai duc pe la cunoştinţe", spune o pensionară.

La magazinul de la parter, oferta era pe măsura avariei. Covrigei, pufuleţi, pâine, apă şi sucuri calde… la temperatura camerei. "Am renunţat la vitrine. Sunt piese de muzeu. Nici cântarul nu poate fi folosit, pentru că merge la priză", spun vânzătoarele. Şi oamenii din magazine comentează. "Parcă suntem blestemaţi. Au rezolvat toate zonele, numai aici în centru nu se poate", se aude din uşa magazinului alimentar. Potrivit societăţii Electrica, lucrurile sunt clare. Avaria a fost remediată, însă locuitorii din zonă au altă părere. "Au dat drumul cinci minute. Apoi au oprit. Au alimentat o zonă, s-a oprit în alta. Aparatele sfârâie prin casă", conchide Eugenia, locatar în blocul turn.

Ce spune Electrica

Potrivit unui comunicat al Electrica Muntenia Sud, realimentarea cu energie electrică a tuturor locuitorilor din zonă s-a realizat ieri-dimineaţă, după ora 2.00. Pana de curent a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.00, după ce mai multe cabluri de medie tensiune au luat foc în galeria din zona Câmpia Libertăţii, rămânând nealimentate peste 30 de posturi de transformare. Compania de distribuţie a explicat că incidentul a avut loc probabil din cauza unor "intervenţii neautorizate" în galeria de cabluri. "Mult timp nu s-a putut intra în galeria edilitară din cauza fumului şi a căldurii degajate de cablurile ce au luat foc", a precizat distribuitorul. Reţeaua de cabluri nu a fost refăcută în totalitate, astfel încât Electrica avertizează că timp de două săptămâni mai sunt posibile scurte întreruperi în alimentarea cu electricitate. Pe de altă parte, din cauza temperaturilor ridicate, consumul de electricitate la nivelul ţării a crescut cu 5% faţă de un iunie normal, potrivit datelor primite de Adevărul. Vârful de creştere a fost înregistrat marţi, de 7,5%. Acesta ar putea fi efectul pornirii aparatelor de aer condiţionat.

Românii au epuizat stocul de aparate de aer condiţionat

Firmele care livrează aparate de aer condiţionat nu mai fac faţă cererilor. Majoritatea societăţilor care montează aparatele au deja programări stabilite până în luna septembrie, întrucât stocurile au fost epuizate, iar instalaţiile de aer condiţionat sunt aduse acum din import. Cea mai scurtă perioadă de aşteptare pentru a avea un aparat de aer condiţionat în propriul apartamente este o lună, în condiţiile în care societăţile specializate instalează şi 200 de aparate pe zi. Potrivit comercianţilor, numărul de comenzi s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut.

Consumatorii vor fi despăgubiţi conform contractului

"Dacă nu au fost reparaţii planificate, cei de la Electrica nu aveau de unde să ştie. Obligaţia lor este să informeze în cazul în care repară reţeaua. Dar ceea ce s-a întâmplat marţi şi miercuri în Capitală a fost din cauza evenimentelor meteorologice, fenomene ce au avut loc şi în America sau Australia, sau a unor furturi de la nişte panouri. În astfel de cazuri nu e stipulat în contractul consumatorului ceea ce este de făcut. Consumatorul casnic trebuie să se adreseze Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. Firmele, dacă nu rezolvă pe cale amiabilă, se adresează instanţei", ne-a declarat Ion Mateescu, director executiv adjunct al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti.

Dacă ni se strică aparatele sau mâncarea în frigider, trebuie să ne adresăm, în termen de câteva zile, celor de la Electrica, ne-a sfătuit Mateescu. "Consumatorii vor fi despăgubiţi conform contractului", ne-a mai spus acesta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite