Sinistraţii din Rast refuză casele noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătenii sunt nemulţumiţi că locuinţele primite au ciment pe jos în loc de pământ. Un an şi jumătate a trecut de când apele furioase ale Dunării au devastat casele doljenilor din Rast.

Sătenii sunt nemulţumiţi că locuinţele primite au ciment pe jos în loc de pământ.

Un an şi jumătate a trecut de când apele furioase ale Dunării au devastat casele doljenilor din Rast. Între timp, localnicilor li s-au ridicat case noi, dar oltenii preferă să locuiască în magherniţele şubrezite de ape, ignorând pericolul la care se expun între pereţii îmbibaţi de apă.

Printr-o investiţie fără precedent a Guvernului României, sprijinită de numeroase organizaţii nonguvernamentale, satul Rastu Nou a fost ridicat la câţiva kilometri distanţă de cel vechi. Majoritatea sătenilor nu s-au obişnuit cu noile construcţii şi s-au întors în satul vechi, printre dărâmături.

Ajutoare condiţionate

Rastu Nou, aşa cum a fost botezată localitatea reconstruită după inundaţiile din vara lui 2006, pare, astăzi, un loc părăsit, cu uliţe pustii. Ici - colo, câte o găină mai mişcă printre bălării. Când şi când, prin noul sat se mai aude zgomotul făcut la trecerea unei căruţe.

Doar câteva familii locuiesc în satul reclădit în plin câmp. Unii localnici, puţini la număr, şi-au îmbunătăţit noile locuinţe, schimbându-şi prin intermediul unor firme materialele de construcţii primite drept ajutor cu altele, de calitate superioară. "Ne-am tras apă în curte şi am făcut un sistem pentru încălzire, iar la robinet avem apă caldă şi rece tot timpul.

Avem şi canalizare, făcută tot de noi" , ne-a mărturisit Viorica Dunăvescu, o localnică trecută de prima tinereţe. Primarul Iulian Silişteanu explică situaţia: "Aşa sunt ăştia bătrâni pe la noi. E greu să-i urneşti din loc. Nu-i pot lăsa cu două case, una aici şi una acolo. Pur şi simplu nu e corect".

Cele aproximativ 140 de familii sinistrate au primit şi câte două oi, cu condiţia să îngrijească animalele cel puţin un an, iar la prima fătare, un miel să-l doneze unei familii sărmane.

Satul vechi, mai populat decât cel nou

Casele dărâmate şi uliţele desfundate creează o imagine sumbră în Rastu Vechi. Localnicii se strâng ciorchine la porţi pentru "a pune ţara la cale". Nicio vorbă însă despre muncă. "Sunt urâte casele, au beton pe jos în loc de pământ şi sunt foarte reci", spun cei din satul vechi. Însă Viorica Dunăvescu este mulţumită de ce are în Rastu Nou: "Nu poate nimeni să ne dea totul pe tavă. Dacă te gospodăreşti puţin, poţi trăi mai bine aici decât acolo, lângă Dunăre".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite