Sindromul Ciomu

intervenţii greşite, într-un an. De ce ar face excepţie sistemul nostru de sănătate publică? Erori au fost, erori sunt încă, dar nu toate se descoperă! În cazul Ciomu, nu aveai cum să-i

intervenţii greşite, într-un an. De ce ar face excepţie sistemul nostru de sănătate publică? Erori au fost, erori sunt încă, dar nu toate se descoperă! În cazul Ciomu, nu aveai cum să-i spui familiei: am găsit o tumoră care nu se vedea la raze, dacă nu-l tăiam, murea într-o săptămână. Scandalul izbucnit în presă n-a mai lăsat loc de întors. Nu toţi ştiu ce se întâmplă când chirurgul "clampează" greşit o arteră din mezenter, dar oricine se cutremură gândindu-se cum ar fi fără un organ "la vedere". Colegiul Medicilor a ridicat dreptul de practică al ciomului. Publicul nu a fost mulţumit. Românul ştie că e la mâna doctorilor: expertul are informaţiile necesare, omul bolnav habar n-are ce i se întâmplă. Aşa că, atunci când Justiţia l-a obligat pe Ciomu să plătească daune de sute de mii de euro, mulţi au spus: s-a făcut dreptate! E reconfortant să ştii că braţul lung al legii îl apără pe cel mai slab, dar, oare, se duce o luptă între medici şi pacienţi? Oricât s-ar greşi, niciun chirurg nu-şi propune să facă rău bolnavului. Decizia a dat frisoane corpului medical. Până ieri, medicii nu păreau a şti că pe lume mai există şi jurişti sau experţi financiari. Pentru ei, erau simpli... pacienţi. Acum, când s-a văzut că nu toate asigurările de malpraxis sunt onorate, medicul se întreabă retoric: oare eu ce contract oi fi semnat? Omul obişnuit vrea să afle dacă sala de judecată îi va învăţa pe medici să opereze mai bine decât sala de curs. Din păcate, ameninţarea cu procesul îi va antrena doar să se apere mai bine. În SUA, unde tribunalul ţine locul recuperării postoperatorii, sunt la fel de multe greşeli, dar o zecime din buget se duce pe avocaţi şi asigurări. Pacientul plăteşte cel mai scump act medical din lume, fiindcă medicii recomandă toate analizele posibile, ca să fie "acoperiţi". Mai degrabă pacienţii s-ar putea apăra singuri dacă ar fi bine informaţi. De pildă, victima lui Ciomu nu a întrebat: câte intervenţii a făcut chirurgul, ce complexitate aveau, câte n-au reuşit? Aceste date sunt cunoscute, dar sistemul sanitar le ascunde sub şapte lacăte. Dacă pacientul ar face comparaţii între medici şi între spitale, chirurgii ar fi motivaţi, nu ameninţaţi, ca să opereze mai bine. Chiar şi azi, pacientul e protejat de Asigurări, care decontează şi a doua opinie a unui specialist. Dacă s-ar fi dus la un alt medic, înainte să se dea pe mâna lui Ciomu, pacientul nu ar fi pierdut un organ de care mai avea nevoie.