Sindicatul complice cu „băieţii deştepţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicalistul Ilie Roşu susţine că doar întâmplarea l-a adus alături de „băieţii deştepţi“  în procesul insolvenţei
Sindicalistul Ilie Roşu susţine că doar întâmplarea l-a adus alături de „băieţii deştepţi“ în procesul insolvenţei

Fiica şi ginerele unuia dintre liderii sindicatului care a atacat în instanţă insolvenţa Hidroelectrica au fost angajaţi ani de zile la „băieţii deştepţi” din energie.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) se va pronunţa azi în dosarul insolvenţei  Hidroelectrica, procedură declanşată în iunie de administratorul special. Instanţa va decide definitiv dacă admite recursul depus de două subsidiare ale traderului elveţian de energie Alpiq şi de Sindicatul Hidrosind, care nu sunt de acord cu insolvenţa companiei. Firmele Alpiq  aparţin aşa-numiţilor  „băieţi deştepţi", care cumpărau ieftin energie de la Hidroelectrica şi o revindeau scump pe piaţa liberă, contracte care au fost denunţate unilateral de Hidroelectrica după declanşarea procedurii de insolvenţă. Hidrosind, care de asemenea se opune insolvenţei, este sindicatul în care sunt înscrişi aproape toţi angajaţii de la Hidroelectrica.

Tandemul în care acţionează sindicatul şi grupul Alpiq pare straniu, dar devine explicabil dacă ţinem seama de legăturile personale dintre unul dintre liderii sindicali, Ilie Roşu, şi firmele „băieţilor deştepţi": fiica şi ginerele acestuia au lucrat ani în şir în aceste firme, fie că s-au numit Alpiq sau Energy Holding.

Avocatul „băieţilor deştepţi"

Ilie Roşu este acum directorul Serviciului de tehnologii noi din Hidroelectrica şi şef al Direcţiei Strategii economice de la Sindicatul Hidrosind. A fost ani de zile preşedintele Hidrosind şi conduce încă organizaţia - însă din umbră, cum povestesc sindicaliştii. Acum, spune că este o simplă coincidenţă faptul că sindicatul se află pe aceeaşi baricadă cu „băieţii deştepţi".

„În realitate, susţine el, noi, sindicatul, am vrut întotdeauna să scăpăm de «băieţii deştepţi» şi am chemat la conciliere firmele acestora. Le-am cerut să renunţe la prelungirea contractelor şi fiindcă negocierea a eşuat, urma să ne adresăm instanţei. Dar a intervenit insolvenţa", explică Ilie Roşu.

Declaraţia dată pentru „Adevărul" contrazice un document al Hidrosind de acum câteva zile, un comunicat intern transmis membrilor de sindicat pentru mobilizare în vederea unor proteste, dacă insolvenţa rămâne valabilă ca urmare a deciziei de azi, de la Curtea de Apel Bucureşti.

În document li se explică sindicaliştilor că eventualele procese pentru anularea contractelor cu „băieţii deştepţi" nu au nicio şansă de izbândă: „Dincolo de moralitate, «băieţilor deştepţi» nu li se poate imputa nicio culpă în executarea contractelor, simplul argument că statul vrea să scape de ei nefiind pertinent", se spune în comunicatul respectiv.

Dimpotrivă, se spune mai departe, „firmele în cauză vor câştiga procesele şi vor obţine probabil şi despăgubiri, iar aceste despăgubiri vor creşte pierderile companiei, iar asta va duce sigur la falimentul Hidroelectrica şi la preluarea ostilă" a companiei.

Anul trecut, în momentul în care Ilie Roşu pretinde că a demarat procedura de negociere cu „băieţii deştepţi", fiica sa, Simona Mircea, fostă Roşu, lucra chiar la Alpiq încă din 2008. Nu este singura firmă a „băieţilor deştepţi" la care a fost angajată Simona Mircea. Între 2005 şi 2008 a fost angajată la „vedeta" pieţei de energie ieftină, Energy Holding, aşa cum au confirmat reprezentanţi ai companiei. De aici, spune tatăl Ilie Roşu, Simona Mircea a ajuns, printr-o preluare de firmă pe care nu o cunoaşte exact, la Alpiq. În decembrie 2011, după un concediu de maternitate, Simona Mircea a acceptat să părăsească firma cu acordul ambelor părţi şi cu plata de salarii compensatorii.

Şirul coincidenţelor nu se sfârşeşte aici. Pentru „băieţii deştepţi" a lucrat şi ginerele lui Ilie Roşu, Dan Mircea, soţul Simonei. Cei doi soţi s-au cunoscut pe vremea când erau tineri angajaţi la Ministerul Economiei, pe mandatul lui Dan Ioan Popescu, ministrul PSD care a deschis seria contractelor cu „băieţii deştepţi". Ginerele, Dan Mircea, era la departamentul de contencios-administrativ, locul unde se elaborau proiectele pentru hotărâri de Guvern şi alte acte normative iniţiate de minister.

„Infiltrat la Hidroelectrica"

Cei doi au plecat din instituţie când la conducerea ei a venit Codruţ Şereş. Simona Mircea s-a dus la Energy Holding, iar Dan Mircea la una dintre firmele Alpiq, spune Ilie Roşu. Ginerele a plecat de acolo în 2009, după ce a câştigat un concurs la Hidroelectrica, unde este şi acum consilier principal la Serviciul juridic.

„Da, o să spuneţi şi dumneavoastră acum că este infiltrat la Hidroelectrica de «băieţii deştepţi»", se plânge Ilie Roşu, care garantează că nu el l-a ajutat pe ginerele său să ajungă în compania a cărei insolvenţă se joacă azi la Curtea de Apel Bucureşti.

„Nimeni nu mă poate cumpăra"

Roşu este necăjit că aceste legături ale fiicei şi ginerelui său cu „băieţii deştepţi" sunt aduse la cunoştinţa publicului tocmai acum, când cu insolvenţa, şi spune că totul este un atac urât al rivalilor săi sindicalişti de la Federaţia „Univers". Sindicatul Hidrosind s-a desprins acum câţiva ani din „Univers", care este afiliat la Blocul Naţional Sindical (BNS) şi a trecut la CNSLR - Frăţia.

Roşu a fost preşedintele Hidrosind până când s-a finalizat marea operaţiune a fuziunii cu Federaţia Petrom, a lui Liviu Luca. De la despărţirea de „Univers", atacurile nedrepte, spune Roşu, au curs unul după altul. „Lucrez în sistem din 1979 şi niciodată nu am trădat interesele companiei. Nu sunt omul «băieţilor deştepţi» şi nimeni nu mă poate cumpăra", insistă Ilie Roşu.

"Dacă aş fi fost omul «băieţilor deştepţi» acum eram director general la Hidroelectrica."
Ilie Roşu sindicalist

Ieşirea Hidro din insolvenţă egal faliment

Înainte de intrarea în insolvenţă, la 20 iunie 2012, contractele preferenţiale obligau Hidroelectrica să livreze „băieţilor deştepţi"  aproape 20 de Terrawatti-oră (TWh), în condiţiile în care producţia estimată pentru tot anul ar putea fi de cel mult 12 TWh. Mai mult, această energie urma să se vândă la preţuri mai joase faţă de nivelul pieţei (200-250 de lei/MWh), ba chiar mai joase şi faţă de propriile costuri de producţie (170 de lei/MWh), lucru care în timp ar fi dus la falimentul companiei.

Acum, când se judecă o contestaţie venită din partea sindicatelor împotriva intrării în insolvenţă, societatea riscă să revină în situaţia descrisă mai sus, adică să reia contractele păguboase prin care vindea energie la subpreţ, dar şi să rămână descoperită în faţa imposibilităţii tehnice de a produce în cantităţile contractate.

Intrarea în insolvenţă a fost operată la solicitarea Hidroelectrica şi contestată de federaţia sindicală Hidrosind, care îi reprezintă pe salariaţii din această companie. Dacă va fi admisă acea contestaţie, atunci „lucrurile vor evolua ca şi cum Hidroelectrica nu a fost niciodată în insolvenţă", a explicat pentru „Adevărul" avocatul Bogdan Enescu. El a arătat că, spre exemplu, contractele bilaterale păguboase cu „băieţii deştepţi" ar putea fi reluate în forma iniţială „dacă aceştia vor demonstra că rezilierea a fost făcută ca urmare a intrării Hidro în insolvenţă".

O miză uriaşă

În ultima perioadă, administratorul judiciar al Hidroelectrica, avocatul Remus Borza, a atras atenţia de mai multe ori că ieşirea companiei din insolvenţă pe această cale (prin admiterea contestaţiei) ar relua contractele cu „băieţii deştepţi" care au dus la pierderi de ordinul miliardelor de euro. „Dacă instanţa va hotărî să anuleze procedura de insolvenţă, băieţii deştepţi ar putea cere tot ce au pierdut prin rezilierea contractelor", a declarat recent, la Porţile de Fier, Remus Borza. El a mai spus că nu-şi explică de ce sindicatele trag cu atâta forţă în barca „băieţilor deştepţi".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite