Sindicatele din Timiş se pregătesc de proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între revendicări: salariul minim pe economie de 260 de euro

Liderii principalelor centrale sindicale din judeţul Timiş nu exclud posibilitatea declanşării unor ample proteste sociale, dacă salariile vor rămâne la fel de mici.
Preşedinţii filialelor Timiş ale Blocului Naţional Sindical (BNS) şi Cartel Alfa, Aurel Mihuţ, respectiv, ştefan Gogoşanu, consideră că, până la momentul integrării în Uniunea Europeană, salariul minim pe economie ar trebui să fie de cel puţin 260 de euro pe lună. Aurel Mihuţ a declarat, pentru Rompres, că este de aşteptat ca tensiunea să crească, o dată cu valul scumpirilor pe care trebuie să le suporte oamenii: de la taxe şi impozite, gigacalorie, facturi de întreţinere şi toate celelalte servicii, până la alimente şi îmbrăcăminte.
Produsele de bază, mai scumpe ca în UE
"La multe dintre produsele de bază, preţurile practicate pe piaţa românească le-au depăşit pe cele din Uniunea Europeană, în timp ce salariile par îngheţate. Indexările de câteva zeci de lei, nu pot ţine faţă scumpirilor, pe toate liniile", a afirmat Mihuţ. La rândul său, ştefan Gogoşanu, a precizat, pentru Rompres, că, din cauza sărăciei, românii au ajuns să vadă jumătatea goală a paharului în problema integrării. Costurile sociale depăşesc posibilitatea unui trai decent al majorităţii românilor. "Accept ideea că trebuie să ne aliniem Uniunii Europene şi în privinţa preţurilor, dar salariile noastre sunt incomparabil mai mici decât ale lor. Eu cred că, în primăvara acestui an, vor fi mari probleme sociale şi oamenii vor ieşi în stradă, pentru că salariile sunt foarte mici. Noi pledăm, în continuare, pentru un salariu minim pe economie, de 430 de lei. Nimeni nu va accepta să intrăm în UE cu salarii de 90 de dolari pe lună. Până la momentul integrării, salariul minim pe economie al românilor ar trebui să fie de cel puţin 270 de euro pe lună", a precizat liderul sindical.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite