Simbolul peştelui

Din nou dezlegare la peşte. De ce la peşte, ne întrebăm, poate, firesc? De ce nu la carne? Pentru că, de la început, creştinismul a avut ca simbol de reprezentare peştele. În timpul

Din nou dezlegare la peşte. De ce la peşte, ne întrebăm, poate, firesc? De ce nu la carne? Pentru că, de la început, creştinismul a avut ca simbol de reprezentare peştele. În timpul persecuţiilor romane, primii creştini foloseau desenul peştelui ca semn de recunoaştere a religiei lor. O altă legătură între creştinism şi simbolul peştelui este identificată în cuvântul grecesc pentru peşte IHTUS, un acronim pentru "Iesous Christos Theou Uios Soter", care înseamnă Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Nostru. Peştele apare des menţionat în Evanghelii şi nu numai pentru că era un aliment de bază în Galilea acelor vremuri. Mântuitorul Însuşi a binecuvântat peştele. L-a înmulţit pentru miile de oameni adunaţi să Îi asculte predicile. L-a înmulţit în barca lui Simon Petru, pentru a-l convinge să-L urmeze. Pe cei doi pescari, Petru şi Andrei, i-a chemat, spunându-le: "Urmaţi-mă şi vă voi face pescari de oameni." Aşa s-a născut şi parabola năvodului, cu care este asemuită Împărăţia Domnului: cei buni se prind în năvodul credinţei şi al mântuirii. Toate aceste lucruri se ştiu deja. Ce nu se ştie, poate, este că simbolul peştelui a precedat religia creştină şi că îşi are rădăcinile în culturile păgâne. Este legat de fertilitate, naştere, sexualitate şi o reprezenta pe Marea Zeiţă Mamă. Lumea antică punea deseori egal între simbolul peştelui şi femeie, Zeiţă. "Peşte" şi "uter" erau termeni sinonimi în grecesul "delphos". În Scandinavia, Marea Zeiţă se numea Freya; în onoarea ei se mânca peşte. În China, Marea Zeiţă Mamă, Kwan-yin, era înfăţişată sub forma unui peşte. În Egipt, Isis era numită Marele Peşte al Abisului. În Grecia, zeiţa peştilor, Afrodita Salacia, era venerată de credincioşi în ziua ei sfântă, vineri, când se mânca peşte şi se organizau orgii. În secolele următoare, biserica creştină a absorbit această tradiţie, cerând credincioşilor să mănânce peşte vinerea - o tradiţie abandonată, în cele din urmă. Pentru noi, creştinii de azi, peştele nu are decât o singură conotaţie religioasă: simbol al creştinismului şi simbol al Marelui Pescar, Mântuitorul.
Biban cu sos de lămâie
Pentru 4 porţii
Ingrediente: 4 bibani (de cca 400 g), cca 100 ml ulei, sare, piper, 3-4 lămâi, 4 foi de dafin, 1/2 legătură pătrunjel, 2 tijă de ţelină
Preparare: Peştii se curăţă de solzi, se eviscerează şi se crestează în 3-4 locuri. Se amestecă 4 linguri ulei cu sare, piper şi coaja rasă de la 1 lămâie. Se freacă peştii cu această compoziţie. Se taie o altă lămâie în opt felii. Se umple fiecare biban cu câte 2 felii de lămâie şi 1 foaie de dafin. Se aşază peştii într-o tavă unsă şi se frig cca 15 minute în cuptorul încins. Restul de lămâi se storc. Pătrunjelul şi ţelina se curăţă, se spală, pătrunjelul se toacă, ţelina se taie cubuleţe. Se călesc împreună în restul de ulei încins. Se sting cu sucul de lămăie, se sărează, piperează. Se pun peştii pe un platou, se presară cu piper proaspăt măcinat şi se stropesc cu sosul de lămâie.