Sicriele din celule

Un raport întocmit de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki ia societatea românească de guler şi o scutură zdravăn. O realitate tulburătoare este

Un raport întocmit de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki ia societatea românească de guler şi o scutură zdravăn. O realitate tulburătoare este ignorată sistematic.

Sute de semeni de-ai noştri se sting anual fără să fim interesaţi de cauze şi fără să se încerce prevenirea morţilor în serie. E drept, tragediile cosesc vieţi de deţinuţi din sistemul penitenciar şi prea puţini dintre noi suntem impresionaţi de soarta celor din dosul gratiilor.

Cauzele deceselor? În cea mai mare parte, boli nediagnosticate şi/sau netratate. Până şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor recunoaşte că numai anul trecut "82,14% din decese s-au datorat unor cauze medicale - boli cardiovasculare, neoplasme, boli digestive şi tuberculoză".

Cultura "drepturilor omului" este una precară în România. Un miliţian este filmat în timp ce calcă în picioare un presupus găinar: "Bine i-a făcut!", vine într-un ecou preponderent glasul opiniei publice. Moare de tuberculoză (maladie perfect tratabilă în mileniul III) vreun puşcăriaş: "Un bandit în minus!", se aude acelaşi cor. Înţelegere care duce niciunde.

Societatea se protejează de cetăţenii care o pun serios în pericol prin pedepsele penale cu privare de libertate. Nu şi cu suspendarea "dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică" sau a "dreptului la ocrotirea sănătăţii", ambele fundamente ale Constituţiei României. "Chichiţe avocăţeşti!", va veni iarăşi ecoul gregar... Iluştrii noştri înaintaşi, romanii, înţelegeau ceea ce nouă ne scapă din primitivism.

Dreptul roman a consacrat adagiul "non bis in idem", adică principiul care face ca un om să nu poată fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. Un mileniu şi jumătate mai târziu, nepoţilor cam degeneraţi li se pare natural ca răufăcătorii să fie pedepsiţi şi cu lipsirea de libertate, şi cu suspendarea tuturor celorlalte drepturi pe care nicio hotărâre judecătorească nu le poate anula.

Cel mai grav, pronunţarea unei sancţiuni penale privativă de libertate echivalează deseori cu pedeapsa capitală. În multe cazuri, decesele provocate de lipsa asistenţei medicale calificate din puşcării curmă viaţa unor oameni împotriva cărora încă nu s-a pronunţat vreo hotărâre judecătorească definitivă.

Cu toate acestea, răspunsul invariabil al autorităţilor române la diverse cereri ce invocă maladii, oricât de grave, ale petenţilor este: "...această boală poate fi şi este tratată în sistemul penitenciar românesc".

Ar fi timpul să înţelegem că, o societate este cu atât mai civilizată, cu cât cetăţenilor nedemni le sunt mai respectate drepturile.