Sicrie misterioase în Vălenii Şomcutei

Localnicii au găsit mormintele încercând să dea de apă, într-o perioadă secetoasă. Două sicrie probabil din perioada precreştină se află în Vălenii Şomcutei din Maramureş, îngropate în albia unui pârâu.

Cele două sicrie au fost găsite în vara anului 1952 când, într-o perioadă secetoasă, oamenii s-au apucat să sape gropi în albia râului secat, încercând să găsească apă pentru animale. Pârâul trece pe lângă biserica din localitate şi, după, toate aparenţele, şi-a schimbat cursul trecând acum peste locul unde a fost un cimitir precreştin. Povestea a rămas vie în amintirea unor localnici. Tănăsie Pop îşi aminteşte de descoperirea macabră pe care a făcut-o atunci. „Am săpat cu târnăcopul, cam 50-60 de centimetri, până am dat de nişte cioturi de lemn. Am săpat pe lângă ele şi am văzut că erau două sicrie, unul de om mare şi unul de copil”.

Sătenii au îngropat înapoi mormintele

Omul îşi aminteşte că unul dintre sicrie era orientat către miazăzi, iar celălalt către răsărit. Ceea ce le face deosebite şi ridică semne de întrebare cu privire la provenineţa lor este faptul că acestea erau confecţionate din butuci de stejar, despicaţi în două şi ciopliţi apoi în interior. „Erau ca două coveţi, puse una peste alta”, explica Iuliana, soţia lui Tănăsie, martoră la eveniment. Un alt amănunt ce le face deosebite este faptul că nu erau bătute în cuie, după cum afirmă cei doi bătrâni. Oamenii au scos afară sicriul orientat spre sud şi l-au desfăcut, gândindu-se că vor găsi bani vechi. Înăuntru însă au găsit scheletul unui om, adult, pus pe o grămadă de paie carbonizate. Sub sicriu era aşezat altul, de aceleaşi dimensiuni. „M-am îngreţoşat, am zis <> şi le-am pus înapoi. Au venit vecinii, s-au uitat, am pus pământ la loc şi... nu mi-o mai trebuit apă”, povestesc cei doi vârstnici, care nu pot să uite nici astăzi cele petrecute acum mai bine de cinci decenii.

Sunt greu de datat

Autorităţile locale au fost informate de această descoperire, dar acesta a fost uitat în timp. Totuşi, specialiştii de la Muzeul Judeţean de Istorie spun că nu au auzit de acest stil de sicrie. Arheologul Dan Pop crede că ar putea data din Evul Mediu, explicând că sicriele s-ar fi deteriorat dacă ar fi fost mai vechi. Lucia Pop, şefa Secţiei de Istorie, ezită să facă datări fără cercetări. În schimb, etnologul Pamfil Bilţiu spune că sicriele pot data chiar din perioada precreştină. Lucrează la muzeu de 30 de ani şi nu a întâlnit acest tip de sicrie. Fostul director adjunct, Carol Kacso, ştie de povestea sicrielor şi le-a promis sătenilor în urmă cu câţiva ani că va începe cercetările. Între timp s-a pensionat şi nu s-a făcut nimic. Noua conducere a muzeului spune că nu sunt bani pentru săpături. Totuşi, Viorel Rusu, directorul instituţiei, spune că vor fi făcute sondaje arheologice, pentru a se vedea dacă merită să fie deschis un şantier arheologic permanent. În anii ’70 au mai fost efectuate săpături în câteva zone din sat, fiind găsite mărturii ale existenţei omului încă din epoca bronzului.