Sibiu:Indisciplina şoferilor aduce bani la bugetul local
0Problema locurilor insuficente de parcare în centrul oraşului şi faptul că pe locurile existente şoferii parchează fără tichete au făcut ca “recolta” de amenzi date de poliţiştii comunitari să crească faţă a anul trecut. Intr-o statistică solicitată Primăriei de Adevărul de Seară se observă foarte clar această creştere.
În ciuda faptului că municipalitatea a reconfigurat traficul din zona centrală a Sibiului şi a redeschis şi parcarea din Cazarma 90, acolo unde sunt peste 200 de locuri de parcare, şoferii care au treabă în punctul zero al fostei Capitale Culturale Europene şi vor să îşi parcheze automobilul, încalcă de multe ori regulile stabilie de Consiliul Local. Primăria se plânge de faptul că în loc să scadă numărul de şoferi indiscilplinaţi, acesta creşte vertiginos de la un an la altul şi a încercat să descurajeze tendinţele prin majorarea valorii amenzilor aplicate pentru cei ce parchează neregulamentar sau în locuri nepermise.
Chiar dacă amenzile au fost majorate de la 1 ianuarie şi în loc de 48 de lei, acum se plăteşte minim 75 de lei şi maxim 150 pentru parcarea neregulamentară, efectul egal cu zero. Aşa se face că în primele două luni ale lui 2009, numai poliţiştii comunitari au fotografiat şi amendat în medie 16 şoferi pe zi, faţă de media zilnică de 10 amenzi date în aceeaşi perioadă a anului trecut. „În total, în ianuarie şi februarie 2009, în zona centrală a Sibiului s-au dat 950 de amenzi, care trebuie să aducă la bugetul local 122.655 de lei faţă de numai 81.756 de lei cât însumează amenzile din primele două luni ale lui 2008” a explicat Carmen Câmpean, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu.
Şoferii nu-şi prea plătesc amenzile
Deşi sumele nu sunt de neglijat pentru bugetul local, valoarea amenzilor încasate efectiv este mult mai mică pentru cele două perioade. În buget au ajuns anul trecut doar 12.590 de lei din suma totală iar în acest an 55.472 de lei. Primăria spune că totuşi într-un final sumele vor fi încasate în totalitate. „Municipalitatea sibiană va recupera aceste creanţe, deoarece perosanele care au fost sancţionate nu vor putea radia sau înscrie maşini şi nci nu pot efectua alte operaţiuni fiscale la Primărie dacă nu îşi vor achita debitul” a mai spus Carmen Câmpean.
Majoritatea amenzilor în centru
Poliţiştii comunitari nu trebuie să bată tot oraşul pentru a căuta şoferii care parchează ilegal pentru că pe toate străzile din jurul centrului e plin de maşini parcate aiurea sau fără tichete sau abonamente afişate pe parbrizul acestora. În topul locurilor în care se dau zilnic amenzi străzile Avram Iancu, General Magheru şi nu numai. „Foarte multe amenzi s-au aplicat şi pe Bulevardul Coposu, Vasile Milea, Mihai Viteazu precum şi pe celelate străduţele din centrul istoric” a explicat reprezentata Primăriei, Carmen Câmpean.