Sibiu: 50 de studenţi din Asia vor învăţa la ULSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamnă, Universitatea „Lucian Blaga” va avea 50 de studenţi din Bangladesh, India, Pakistan, Cambogia şi Filipine.

ULBS este prima universitate românească înscrisă în programul Erasmus Mundus, un program de cooperare care vizează creşterea calităţii şi promovarea învăţământului superior european la nivel mondial.

Pentru elite

Cei mai buni 50 de studenţi din Asia au fost deja selectaţi de reprezentanţi ai Universităţii, iar din toamnă aceştia se vor alătura celorlalţi studenţi ai ULBS. Cererea pentru facultatea sibiană a fost foarte mare, iar criteriile de selecţie au fost foarte stricte. „Pentru Universitatea noastră, au fost în total 400 de cereri din partea studenţilor din Asia. S-a  analizat foarte atent fiecare CV în parte şi au fost aleşi cei mai buni. La nivel european, însă, au fost înregistrate 254.000 de astfel de cereri, dintre care au fost selectate doar 50.000”, ne-a spus Daniela Preda, directoarea Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul ULBS. Cei care au dorit să studieze la una din facultăţile europene participante la proiect şi-au depus mai întâi o scrisoare de motivaţie, fiind ulterior selectaţi de coordonatorii din ţara de provenienţă.

Mai multe amănunte astăzi în „Adevărul de seară”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite