Sibiu: Şeful Poliţiei Rutiere a dat replica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acuzatiilor ce-i sunt aduse de subalterni prin intermediul ziarului Adevarul de Seara, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Sibiu, comisarul Alin Pahonţu, a cerut drept la replică.

Săptămâna trecută, înainte de publicarea articolului despre abuzurile de la Poliţia Rutieră din cadrul IPJ Sibiu, comisarul Alin Pahonţu, şeful serviciului, a fost sunat insistent pentru a-şi spune punctul de vedere în legătură cu acuzaţiile ce-i sunt aduse de subalterni. I-am trimis şi un SMS în care-i spuneam că ar fi bine să răspundă la telefon şi să dea o declaraţie de presă. A doua zi, când a răspuns apelului, a spus că nu comentează. „Nu am nimic de declarat. Punct”, au fost cuvintele comisarului. După ce a apărut articolul şi acesta a văzut că situaţia este problematică, a sunat să ceară drept la replică. Se pare că „punctul” pe care l-a pus a fost doar virgulă.

Redăm aici integral conţinutul dreptului la replică primit de la comisarul Alin Pahonţu

"Drept la replică

Subsemnatul, comisar de poliţie Alin Pahonţu, Şeful  Politiei Rutiere Sibiu, vreau să aduc o serie de rectificări referitor la articolul care a apărut la adresa mea, in ziua de vineri, 10 aprilie 2009, in ziarul ”Adevarul de Seara” , cu titlul  ”Pahonţu ,dictatorul de la Poliţia Rutieră”.

Jurnalista a publicat eronat faptul că am un comportament dictatorial faţa de subalternii mei, agentii de poliţie rutieră  Ciprian Turcu,Vasile Adrian Iancu,Vasile Costea, Horatiu Bota si Ciprian Ţarcă. Agenţii au întocmit rapoarte în care ”mărturisesc” că lucrează sub tensiune, iar ag. Ciprian Turcu se arată extem de nemulţumit de faptul că i-am aplicat 2 puncte de penalizare în contextul în care nu purta centura de siguranţă. Mărturisesc că sancţionarea agentului a însemnat faptul că nu exista favoritisme in răndul poliţiştilor sibieni şi fiecare poate primi aceeaşi sancţiune sau acelaşi avertisment ca orice conducător auto care nu respectă legislaţia rutiera. Mai departe, ag. Turcu a reclamat faptul că a fost ”cercetat disciplinar de 5 ori in 4 ani”, dar acest lucru nu a fost deloc întâmplător spre deosebire de alţi agenţi care au desfăşurat o activitate ”curată”  neavând nicio abatere deontologică. Ag. Turcu nu a precizat însă şi faptul că a fost el însuşi inplicat în diverse scandaluri în care a folosit violenţa,  cum ar fi cel petrecut în noapte de 7 spre 8 martie 2008, când împreună cu ag. Vasile Adrian Iancu au fost acuzaţi ca au bătut crunt un sibian de 28 ani. Aceste scandaluri au fost reliefate cu obiectivitate la vremea respectivă,  de catre mass-media sibiană.

De asemenea, o a treia acuzaţie, care mi s-a adus, este aceea că subalternii mei, ar fi obligaţi să întocmească un plan de minimum 10 amenzi, altfel suportă cosecinţele la terminarea programului. Acuzaţie, total nefondată, întrucât  niciodată nu a fost stabilit un target de amenzi. De altfel aceste afirmaţii pot fi verificate in statisticile întocmite la nivelul Poliţiei Rutiere Sibiu. La fel ca în anul 2008 şi în anul 2009, una dintre cele trei prioritaţi naţionale ale Poliţie Române o reprezintă siguranţa rutieră, iar datoria poliţiştilor rutieri în conformitate  cu fişa postului este să acţioneze cu fermitate pe linia combaterii cauzelor frecvent generatoare de accidente.

O altă acuzaţie formulată o reprezintă ameninţările cu mutatul disciplinar pe raza localitaţiilor rurale. Referitor la aceasta,  menţionez  faptul  că acest aspect nu intra în atribuţiuniile mele, el fiind de competenţa comenzii Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Consider că titlul materialului ales de redactorul dumneavoastră este defăimător şi  îmi aduce grave prejudicii morale şi de imagine, motiv pentru care îmi rezerv dreptul de a mă adresa instituţiilor competente pentru prejudiciul  cauzat.


Comisar de poliţie,           
Alin Pahontu"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite