Sibiu: Premiul I pentru un stilist din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea coaforilor sibieni a reputat încă o victorie la sfârşitul săptămânii trecute la competiţia de coafură, cut & colour „Les Nouvelles Esthetiques Romania 2009”.

Concursul s-a desfăşurat la Sala Palatului din capitală  în cadrul celui de al VI-lea Congres Internaţional de Estetică Aplicată şi a adunat specialişti în hair stiling din toată Europa. Din cei 12 hair stilişti care s-au întrecut în creaţie şi fantezie, cel mai original s-a dovedit a fi Lucian Coman. În cele 60 de minute puse la dispoziţie de juriu, concurenţii au fost nevoiţi să tundă şi să coafeze un model pe tema desenelor animate japoneze, manga. „Îmi place să creez, nu să imit, iar aceasta a fost rezultatul fanteziei mele. Acest premiu întâi vine ca recompensă a tuturor lucrurilor pe care le-am învăţat pe parcursul anilor de când lucrez ca hair stilist”, declară Lucian Coman. Lucian nu este la prima competiţie la care participă şi ia premiul cel mare, în cei doi ani şi jumătate de când este stilist profesionist câştigând alte două cupe. La acelaşi concurs, un alt stilist din Sibiu a obţinut menţiune pentru inovaţie. Paul Parolescu, coleg de salon cu Lucian Coman, a fost recompensat pentru un coc ce a respectat tema Baroc cerută de juriu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite