Sibiu: Plăţi efectuate de Serviciul de Asistenţă Socială
0Municipalitatea sibiană anunţă că în zilele de 13, 14 şi 15 mai efectuează plăţi pentru contravaloarea trusoului pentru nou născuţi.
Primăria Sibiu a anunţat marţi după amiază că în zilele următoare va plăti cei 150 lei, echivalenţi trusoului pentru copii nou născuţi, unui număr de 81 de persoane care au depus cereri în perioada 2 – 20 martie, dar şi sprijinul financiar acordat la constituirea familiei, adică echivalentul în lei a 200 de euro. Plata se va face pentru un număr de 27 de persoane care au depus cereri în perioada 6 – 20 martie 2009. Plata se va face pe stat de plată, în baza buletinului sau a cărţii de identitate. Plata va fi efectuată prin casieria Serviciului Public de Asistenţă Socială Sibiu situat în Bulevardul Victoriei nr. 1-3, după următorul program:
13 mai – orele 10 – 15
14 mai – orele 10 – 15
15 mai – orele 10 – 13