Sibiu: Pensiunile din Mărginime vor fi aproape goale de Paştele catolic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensiunile agroturistice din judeţul Sibiu au un grad de ocupare foarte scăzut pentru acest sfârşit de săptămână, când catolicii sărbătoresc Paştele. Nu la fel se întâmplă săptămâna cealaltă, când sunt pline ochi.

Catolicii au intrat de luni în Săptămâna Patimilor, ceea ce înseamnă că la sfârşitul săptămânii vor sărbători Paştele. Pensiunile din Sibiu nu mai sunt însă la fel de căutate ca în anii trecuţi pentru această sărbătoare. Fie din cauza crizei economice, fie din cauză că şi-au făcut o tradiţie din a petrece Peştele în familie, sărbătoare Paştelui catolic nu va fi foarte profitabilă pentru proprietarii de pensiuni din judeţ.

Aproape goale
Cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea Paştelui catolic, o mare parte din pensiunile agroturistice sibiene nu au nici măcar 50% din camere ocupate. „Pentru acest week-end, avem rezervate trei camere din totalul de opt de care dispunem, dar îi aşteptăm pe turişti cu oferte variate şi mâncăruri tradiţionale. Pentru Paştele ortodox însă, cabana este ocupată în totalitate”, ne-a spus Paul Berta, proprietarul pensiunii Crisalia. La alte pensiuni însă, situaţia stă chiar mai prost. „Noi nu avem deocamdată nicio cerere, nici pentru paştele catolic, nici pentru cel ortodox. Acest lucru se datorează probabil şi faptului că pensiunea a fost recent înfiinţată”, spune Adriana Lupu, de la pensiunea Casa Soarelui. Printre turiştii care aleg totuşi să îşi petreacă Paştele catolic la una din pensiunile din judeţ, se numără, pe lângă cei care vin din diverse oraşe ale ţării şi turiştii care ajung aici de peste hotare. „ La noi vin turişti din toate colţurile lumii. Chiar în acest week-end aşteptăm un cuplu din Germania”, ne-a spus Samiza Cindea, proprietara pensiunii Sibiel.

Mult mai bine de Paştele ortodox
Chiar dacă au foarte puţini vizitatori pentru acest week-end, gradul de ocupare al pensiunilor este mult mai mare pentru Paştele ortodox, o mare parte din pensiuni având locurile deja ocupate. „Noi am avut în fiecare an pensiunea completă de sărbători. Şi în acest an, locurile au fost ocupate, iar noi le oferim turiştilor un pachet de 3 nopţi cu mâncare tradiţională şi masă festivă de Paşte cu doar 495 de lei”, a completat Samiza Cindea.
În afara pachetelor de Paşte, preţul unei camere la una din pensiunile sibiene începe de la aproximativ 80 de lei şi poate ajunge chiar până la câteva sute, în funcţie de numărul de margarete al pensiunii şi de condiţiile oferite.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite