Sibiu: Patronii teraselor din centru cer clemenţă primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interdicţia de a deschide terasele numai din 15 mai stârneşte nemulţumiri din partea cafenelelor din Piaţa Mică.

Vremea frumoasă de afară i-a determinat pe mai mulţi afacerişti ce patronează cafenele, restaurante sau pub-uri, mai ales în zona centrală a Sibiului, să scoată din pivniţe şi depozite, mesele cu scaune şi umbrele, pentru a atrage şi mai mulţi clienţi. După nici o zi de la această mişcare, în uşa celor care au scos terasele pe domeniul public, au apărut lucrători de la Serviciul de administrare a Domeniului Public şi Privat şi  poliţişti de la Serviciul Public de Poliţie Comunitară. Aceştia le-au dat avertismente patronilor şi l-au transmis că trebuie să îşi ridice terasele pentru că acestea pot fi puse pe domeniul public, doar din data de 15 mai. „S-au dat în total 10 avertismente celor care au avut deja tentative de a îşi amplasa terasele înainte de termenul stipulat în regulamentul aflat în vigoare” a declarat Carmen Câmpean, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu. Pentru că au de pierdut în faţa celor care au terase amplasate pe propriul domeniu, patronii locaţiilor din Piaţa Mică, zonă în care sunt cele mai multe cafenele şi restaurante din centrul Sibiului, reuniţi în cadrul Asociaţiei Piaţa Mică, au depus un document la secretariatul primarului Klaus Johannis, prin care solicită acestuia să îi primească la o întrevedere în zilele ce urmează.
Mai multe amănunte citiţi în Adevărul de Seară

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite