Sibiu: Nicolae Haşa, un vatman numit Popescu

Cu aproape un milion de  kilometri parcurşi pe şinele dintre Sibiu şi Răşinari în cei 19 ani de activitate, Nicolae Haşa este cel mai vechi vatman activ al societăţii de transport.

„E om serios, îşi vede de treabă!”. Aşa este caracterizat de şefi Nicolae Haşa, cel mai vechi vatman încă activ din Sibiu. A lucrat în construcţii zece ani de zile iar în 1990 s-a angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Sibiu (IJTL), actuală Tursib. Nu mai condusese tramvaie dar a ştiut de cum a venit că asta vrea să facă. „Mi s-a părut o meserie plăcută şi am avut dreptate, pentru că îmi place şi acum, la 19 ani de la angajare. Am vrut să lucrez în cadrul sectorului de transport electric şi am ales tramvaiul. Atunci, pe traseul Sibiu – Răşinari erau numai tramvaie şi programul era non stop”, povesteşte vatmanul.

A sărit din tramvai ca să-l oprească
Şi cum în orice meserie frumoasă trebuie să fie şi o parte urâtă, Nicolae a descoperit repede că tramvaiele pe care lucra sunt oricum, numai fiabile nu. De producţie românească, construite în Timiş, tramvaiele se defectau des şi necesitau intervenţii de reparaţie aproape la fiecare cursă. „Nu erau competente, aveam probleme tehnice cu ele, mai luau şi foc”, îşi aminteşte râzând Nicolae. „Cea mai neplăcută amintire este de la începuturile mele. Veneam de la Răşinari, era la vale şi prinsese viteză mare, când, am rămas fără frâne. Nu mai ţineau deloc. Am reuşit să îl încetinesc cu frâna electrică dar tot nu s-a oprit. În tramvai erau mulţi călători, am sărit şi am pus sabotul de frână. Acesta a fost cel mai neplăcut moment din viaţa mea. Atunci am vrut să renunţ, să plec. Dar m-a reţinut faptul că se vorbea că o să aducă alte tramvaie, străine şi mai bune”, declară Nicolae Haşa. În 1994 au venit primele tramvaie „noi”, care, de fapt, nu erau noi, ci doar de producţie occidentală şi, implicit, cu o tehnică net superioară celor existente până atunci la Sibiu. „Şi cele care au venit din Elveţia erau vechi, că erau fabricate în 1950. Dar mergeau impecabil şi la fel sunt şi acum. Tocmai asta ne-a impresionat cel mai mult, că funcţionează foarte bine după atâta timp”, explică Nicolae.

Un milion de kilometri pe şine
Cursele normale, apoi cursele turistice şi cele artistice, cu actorii piesei „Un tramvai numit Popescu”. În total aproape un milion de kilometri parcurşi pe aceleaşi şine, de la Sibiu până la Răşinari. Nicolae consideră că are cea mai frumoasă meserie şi prin prisma peisajului prin care trece traseul lui. „În nicio altă parte nu există un tramvai din care să ai o astfel de privelişte asupra munţilor şi pădurilor. Tramvaiul pe care îl conduc eu nu merge printre blocuri, ci prin natură. Asta e plăcerea mea cea mai mare, să transport zilnic călători prin aceste locuri minunate”, mai spune omul. I-a plăcut de la început ideea unei scene de teatru chiar în tramvaiul pe care îl conduce, dar, cum acesta este al patrulea an al fenomenului „Un tramvai numit Popescu”, Nicolae spune că s-a cam plictisit. Doar s-au ţinut 37 de spectacole din 2006 şi până în prezent. „M-am săturat să văd aceeaşi piesă mereu. Dacă ar schimba-o, aş merge mai des cu actorii. Dar aşa, cum este aceeaşi, am ajuns să ştiu fiecare rol şi piesa a devenit monotonă”, încheie Nicolae Haşa.

Specialist în prepararea grătarului
Grătarul este specialitatea sa, aşa că ori de câte ori merge la iarbă verde cu familia, este în responsabilitatea sa. „Eu sunt specialistul în grătare, fac nişte cotlete foarte bune. Totuşi, când merg cu colegii la iarbă verde, facem prin rotaţie”.
Chiar dacă cea mai mare parte din viaţă şi-o petrece pe şine, evită să meargă cu trenul. „Nu-mi place să călătoresc cu trenul, deşi lucrez pe calea ferată. Legăturile între trenuri nu sunt bune şi stai mult în gară. Nu-mi palce să aştept şi, pentru mine, este o povară să merg cu trenul”.

În afară de turişti, cine mai călătoreşte cu tramvaiul?
N.H.: Foarte puţină lume. Doar cei care locuiesc în Răşinari, în partea de jos, unde ajunge tramvaiul. Ei sunt abonaţii şi la o cursă dacă sunt maxim zece călători.
Cum vedeţi tramvaiul ăsta peste cinci ani?
N.H.: Mi-ar plăcea să fie ca acum. Tot rustic. Să se facă intervenţii la linii şi să mai aducă vreo două, tot vechi ca acestea, şi mai merg încă 20 de ani ca vatman. Apoi, nu mă mai interesează. Dar cred că nu va mai fi.
Spuneţi că o să dispară?
N.H.: Nu ştiu, nu aş vrea. Chiar dacă nu este rentabil şi va rămâne doar pentru turişti. Îmi place, face parte din istoria Sibiului, este al doilea tramvai electric din Europa. Ar fi păcat să pierdem ceva pentru care s-au făcut atâtea sacrificii.