Sibiu: Invitaţie la mişcare în centrul Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sibienii pot participa sâmbătă la mai multe competiţii şi jocuri de fotbal, volei, baschet, tenis de masă, handbal, sporturi extreme, rugby, cofball, tenis de masa, dans sportiv, ciclism şi judo.

Sub sloganul „De 2 ori MAI tânăr”, şi anul acesta de 2 mai Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Tineret Sibiu (DJT), Direcția Județeană pentru Sport Sibiu şi Asociația Dram Center 07 organizează un eveniment destinat tinerilor de orice vârstă pentru a marca o nouă ediție a Zilei Tineretului. „Acțiunea urmărește să aducă în atenția tuturor bucuria de a fi împreună, de a cunoaște oameni noi, de a cânta și dansa împreună cu ei şi prezintă faţa unui Sibiu bogat în idei interdisciplinare: reprezentaţii culturale, muzică, activităţi recreative toate caracterizate de contem poraneitate şi multiculturalism”, declară Ioana Mateiu, consilier tineret la DJT Sibiu. Programul începe dimineaţă în Piaţa Mare cu Crosul Tineretului și jocuri sportive de fotbal, volei, baschet, tenis de masă, handbal, sporturi extreme, rugby, cofball, tenis de masa, dans sportiv, ciclism şi judo, toate de la ora 10 până la ora 13. Seara, de la 21 la 22, în Piaţa Teatrului va fi pus în scenă spectacolul de teatru Cum s-a lecuit suferința domnului Mockinpott”, de Peter Weiss în regia lui Szabo K. Istvan. Accesul este gratuit pentru tinerii până în 35 de ani. În aceeaşi locaţie, spectacolul continuă de la 22 la 22:15 cu jocurile de flăcări ale trupei Crispus, apoi, până aproape de ora 23, cei prezenţi vor fi delectaţi cu acordurile rock ale formaţiei Katharein. Pentru cei care vor să danseze, în intervalul orar 20-23, la ştrandul Voinţa distracţia va fi garantată la discoteca în aer liber.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite