Sibiu: Ilie Mateiaş, îngerul păzitor de la Serviciul de Ambulanţă

De la Dacia care funcţiona ca Ambulanţă în 1979 până la maşinile nemţeşti ultramoderne de acum, Ilie Mateiaş a fost martorul a mii de urgenţe, în cei 30 de ani de când este ambulanţier.

El este şoferul care conduce duba ceea albă cu dungi portocalii, care te face să te gândeşti la tot ce e mai rău atunci când o vezi, şi mai are şi sirena pornită. Aşa se vede din exterior, aşa este în opinia tuturor celor care n-au avut vreodată nevoie de ambulanţă. Doar un şofer de ambulanţă. Dar niciun şofer de ambulanţă nu este doar un şofer, este un ambulanţier. Adică participă la actul medical cot la cot cu medicul, acordă primul ajutor şi face tot posibilul să salveze vieţi. Ilie Mateiaş este ambulanţier de 30 de ani, încă de când Serviciul de Ambulanţă ţinea de Spitalul Judeţean iar maşinile cu care se făcea intervenţia erau Dacii sau microbuze TV. „La vremea respectivă, acele maşini erau bune, dar, puse faţă în faţă cu ce avem astăzi, nu se compară”, îşi aminteşte Ilie Mateiaş. Contrar a tot ceea ce s-ar putea crede, Ilie Mateiaş spune că volumul de muncă nu e mai mare acum decât în anii ’80. „Atunci nu aveau oamenii maşini personale ca acum, când multe urgenţe ajung la spital cu autoturisme personale. Toate urgenţele erau preluate de noi şi aveam foarte mult de muncă”, declară Ilie.

O meserie plină de adrenalină
Avea 21 de ani când s-a angajat la Ambulanţă. Lucrase ceva timp ca mecanic auto dar i-a plăcut mai mult la volan şi s-a făcut şofer la aprovizionare. Lucrurile care au urmat s-au succedat de aşa manieră încât în scurt timp a ajuns şofer pe ambulanţă. În cele trei decenii de când face aceeaşi muncă, Ilie spune că nu a avut niciun moment de cumpănă în care să-şi dorească să plece şi să lucreze altceva, în altă parte. „Este o meserie interesantă şi niciun caz nu seamănă cu celelalte. Nu ai cum să te plictiseşti sau să-ţi doreşti să faci altceva. Aici lucrăm numai cu bolnavi, cu accidentaţi, şi adrenalina se ridică la cote maxime”, precizeză cu entuziast în glas Ilie. Lucrează în ture destul de obositoare dar n-ar putea face nicio altă meserie cu aceeaşi plăcere. Salvează vieţi şi nu se gândeşte niciodată la el ca la un erou. „La început, când începi munca asta, ţi se pare deosebit. Apoi te obişnuieşti. Nu ne considerăm eroi, asta este meseria. Ca ambulanţieri, avem viaţa grea, în special iarna. Se întâmplă să nu avem sărbători, să nu ştim de nimic. În afară de faptul că conducem ambulanţe cu riscurile care se impun, că trebuie să mergi cu viteză, avem şi multe satisfacţii”, mai spune omul.

Doar echipa contează, niciodată individul
Este de acord că, în meseria lui, contează doar munca în echipă. „O ambulanţă fără echipaj complet este doar un taxi gratuit. Iar un echipaj înseamnă nu doar medicul sau doar ambulanţierul, ci ambulanţier şi asistent sau ambulanţier, asistent şi medic”, explică Ilie. După 12 ore cât are tura, în care a fost la zece cazuri, spre exemplu, a salvat câteva vieţi, probabil a trăit şocul emoţional al pierderii alteia, că se mai întâmplă şi asta, şi a văzut durere şi recunoştinţă deopotrivă în ochii pacienţilor, Ilie Mateiaş nu este epuizat. S-a obişnuit cu asta.

Întrebări şi răspunsuri
Cum se vede traficul de la volanul unei ambulanţe?
I.M.: Dezastruos. Sper ca după ce se face centura să se fluidizeze. Este un oraş vechi, cu străzi înguste şi se creează repede blocaje. Traficul e mult mai haotic decât în urmă cu câţiva ani.
Există disciplină în rândul şoferilor, respectă semnificaţia unei sirene?
I.M.: În proporţie de 90%, da. Dar se mai găseşte câte unul cu muzica dată la maxim care nu aude sirena sau câte unul care nu vrea să facă loc. Eu îi sfătuiesc să se gândească fiecare că poate avea un astfel de caz în familie. Noi nu mergem cu sirena de drag.
E adevărat că se merge cu sirena chiar şi când nu sunt urgenţe?
I.M.: Dimpotrivă, nu punem sirena la toate urgenţele. Volumul de muncă este atât de mare încât dacă am merge mereu cu sirenele pornite, ar fi un adevărat haos în oraş.