Sibiu: Diana Micu, fata firavă care face bijuterii unicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Diana Micu, fata firavă care face bijuterii unicat
Sibiu: Diana Micu, fata firavă care face bijuterii unicat

Diana Micu a pornit dintr-o joacă şi acum face bijuterii unicat din sârmă de argint sau cupru, împodobite cu opal, ametist, perle, coral sau cristale swarovski.

A făcut o facultate grea pe care nu o pune în practică. Are un loc de muncă ideal şi face ce-i place. Dar, după cele opt-douăsprezece ore ca web design, când ajunge acasă, Diana Micu trece din nou la birou. Biroul atelierului ei de artist, pentru că Diana creează frumoase bijuterii unicat, din materiale semipreţioase. „În urmă cu doi ani am început să fac bijuterii pentru mine. Gablonzuri. Din pietricele şi din lut. Cercei în special, dar şi mărgele şi medalioane. Când mi s-a umplut camera şi nu mai aveam pe unde să le pun, mama mi-a zis să le dau. Aşa mi-a venit ideea de a face bijuterii pentru alţii”, povesteşte încântată Diana. La început făcea din lut polimer, dar nu era prea mulţumită de rezistenţa materialului.

De la ganlonz la bijuterii unicat din pietre semipreţioase
Le considera gablonzuri, adică obiecte de podoabă din materiale ieftine. Din încercări a ajuns la sârmă şi pietre semipreţioase şi a înţeles că şi-a găsit stilul creator. Şi a început să-şi privească opera ca pe adevărate bijuterii, speciale şi demne de a fi purtate cu stil la orice ocazie. „Îmi place mai mult să fac bijuterii din sârmă decât din orice alt material. Sârmă şi pietre somptuoase. Le iau de pe internet, într-adevăr le găsesc foarte greu şi chiar sunt scumpe. Mie îmi place ametistul, coralul roşu şi turcoazul”, declară Diana. Artista nici nu se aştepta ca bijuteriile ei să fie atât de apreciate de oameni. Şi este plăcut impresionată că „oamenii chiar dau doi bani pe produsele făcute manual, unicat”. Prietenii au început chiar să-i comande o anumită bijuterie sau un set pentru o ocazie specială, cum este nunta. Astfel Diana a făcut şi coliere nonconformiste pentru mirese, cu perle sau imitaţii de cristale swarovski. Acum tânăra poate stabili deja care este trendul printre sibience: opalul negru şi ametistul mov. „Anul acesta s-a purtat foarte mult movul, mi s-au cerut bijuteriile cu ametist mov şi cu fluorit de aceeaşi culoare. Şi bijuteriile din opalul negru au fost foarte solicitate”, explică Diana.

Blogul s-a transformat în domeniu propriu
A simţit că trebuie să împărtăşească bucuria creaţiei cu toată lumea, în spaţiul virtual. Aşa că şi-a făcut blog despre produsele cărora le dă naştere, blog care a ajuns un site de prezentare pe un domeniu propriu. „Nici nu mă aşteptam ca domeniul bijuterii-unicat.ro să fie disponibil. Am avut baftă că am găsit acest domeniu”, afirmă tânăra. Are şi alte înclinaţii artistice, precum fotografia ori muzica, şi în toate este autodidact. „Am avut o tentativă cu pianul, dar este foarte greu să înveţi singur. În orice fac , sunt autodidact. De obicei nu-mi place să mă apuc de ceva şi să renunţ. Nu vreau să fac performanţe sau afaceri, doar să fiu constantă în ceea ce fac. Şi web design am învăţat tot singură, când mi-am cumpărat primul calculator, prin anul doi de facultate. Mă plictiseam doar să mă joc la el şi am zis să învăţ să-l folosesc.”, încheie cu o voce fermă Diana.

Adoră rockul
Diana ascultă cu mare plăcere muzica rock şi ambientală, iar de fiecare dată când are loc un astfel de concert în Sibiu, este nelipsită. „Ador muzica trupelor Anathema, My Dying Bride dar îmi plac şi trupele ambientale Arcana ori God is an Astronaut.” Nu-i place Bucureştiul şi chair a refuzat un loc de muncă bine plătit care ar fi presupus mutarea în capitală. „Nu-mi plac oraşele aglomerate, prăfuite şi nici oamenii care distrug natura. Pe cei care lasă mizerie acolo unde au sta la picnic i-aş pune să cureţe de 10 ori mai mult decât au facut murdărit şi le-aş da şi amendă.”

Spui că ţi-ai descoperit identitatea artistică.
D.M.:
Da, mi-am găsit stilul. Nu mai pot face mărgele înşirate pe sârmă. Vreau să lucrez pe argint şi cupru, materiale foarte deosebite şi nobile. Problema este că oamenii privesc cuprul ca pe o tablă simplă şi nu este preţuit.
Deci care este următorul pas?
D.M.:
Îmi doresc să topesc argintul şi să mi-l prelucrez singură, trebuie să mă interesez de ce este nevoie pentru asta. Sârma pe care o folosesc acum este din cupru argintat, pentru că la noi nu se găseşte doar din argint. Şi dacă găsesc cumva, este foarte scump.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite