Sibiu: Cristina Trancă, patinatoarea din faţa blocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu rolele în picioare şi cu căştile de la MP3 player pe urechi, Cristina se dă pe asfaltul din faţa blocului de parcă ar aluneca pe gheaţa unui patinoar. Cu toate astea, de performanţă face handbal.

Cei care trec după amiaza pe strada Nicolae Iorga, la intrarea dinspre Mihai Viteazu, se opresc în loc pentru a-i admira reprezentaţia. Iar asta nu de puţine ori. Pentru că fata brunetă cu constituţie atletică care se dă pe role de parcă ar face patinaj artistic transformă ca prin farmec capătul de stradă dezafectată în patinoar. Cu căştile în urechi şi Green Day sau Simple Plan în playlistul MP3 playerului, Cristina este în lumea ei atunci când are rolele în picioare şi poate să-şi exprime stările sufleteşti prin dans. „Îmi place foarte mult să dansez pe role. Mulţi s-au oprit şi m-au întrebat dacă fac patinaj artistic. Dar rolele sunt pentru mine doar o pasiune. E un mod de a-mi petrece timpul liber, e ceva interesant. Mă distrez când mă dau cu rolele”, povesteşte Cristina Trancă.

A ales rolele în defavoarea jocurilor pe PC
Talentul ei se vede cu ochiul liber şi te face să te întrebi de ce nu face de performanţă patinajul artistic. Cu modestie, Cristina spune că s-a gândit la asta doar întâmplător şi nu crede că ar fi foarte bună pe gheaţă. Totuşi, eleganţa mişcărilor, naturaleţea cu care face piruete şi expresivitatea feţei vrăjesc orice audienţă. A participat şi la concursuri de viteză pe role când era mai mică şi a câştigat, deşi oponenţii aveau dublul vârstei ei. Se dă cu rolele doar pentru mişcare în aer liber şi pentru că nu-i place să-şi petreacă timpul liber în casă, în faţa calculatorului. „Mă dau cu rolele şi când plouă. Stau în casă pentru a-mi face temele, dar când am timp liber ies afară cu rolele. Mai merg la prietene sau vin ele la mine şi atunci mai jucăm rummy pe calculator ori alte jocuri. Dar, în rest, mişcare în aer liber”, afirmă Cristina.

Face handbal de performanţă
Rolele nu sunt totul, când vine vorba de sport. De trei ani Cristina face handbal la Clubul Sportiv Şcolar Sibiu şi este „destul de bună”, aşa cum spune singură. Joacă pe postul de extremă stânga iar antrenamentele îi ocupă peste două ore în miezul zilei. „Fac handbal de performanţă şi asta este ce îmi doresc, să ajung o handbalistă foarte bună. Îmi place atât de mult acest sport încât aş vrea asta să fac toată ziua. Chiar îmi pare rău că la şcoală, la ora de sport, nu prea facem handbal. Mai mult facem gimnastică, alergări şi oină”, mărturiseşte puştoaica. Dimineaţa e la şcoală, la amiază este la antrenamente iar seara pe role. Un program istovitor pentru un adolescent de 14 ani. Dar Cristina ar vrea ca ziua să fie şi mai lungă iar antrenamentele la handbal să dureze pe puţin patru ore. Iar antrenoarea se bucură că extrema stângă a echipei alege să facă sport şi în timpul liber. Părinţii Cristinei sunt amândoi poliţişti şi este ciudat că ea nu-şi doreşte să le calce pe urme. Vede doar handbal în viitorul ei şi numai asta vrea să facă. Şi, până ajunge mare handbalistă şi de succes, o are ca model pe extrema stânga a echipei vâlcene Oltchim, Elisei Ardean. „Este printre cele mai bune din România, e şi tupeistă, dă multe goluri şi arată foarte bine”, încheie Cristina.

Nu-i place şcoala
Cristins adoră îngheţata cu fructe şi ciocolată. „Dacă aş putea, aş mânca numai îngheţată, non stop. Cel mai mult îmi place cea Classic, cu fructe ori cu ciocolată. Şi pe cât de mult îmi place îngheţata, atât de mult nu suport snacks-urile”. Deşi este printre cei mai buni elevi din clasă, Cristinei nu-i prea place şcoala. „Dacă ar exista o şcoală în care să se facă doar sport şi engleză, acolo aş merge. Nu îmi plac materiile la care se dau teme pentru acasă, aşa că şi desenul ar merge la acea şcoală ideală”. Este conştientă însă de utilitatea şcolii şi, când se face mare, vrea să facă carieră ca antrenoare sau profesoară de sport.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite