Sibienii exportă câini în Finlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta capitală culturală a Europei nu are, din primăvară, serviciu de ecarisaj, iar de soarta maidanezilor se ocupă ONG-urile locale. Câinii comunitari din Sibiu au o şansă nesperată - o asociaţie de protecţie a animalelor le găseşte stăpâni în Finlanda.

Patru câini care bântuiau pe străzile Sibiului învaţă, zilele acestea, comenzi în limba finlandezilor. Ei au ajuns în ţara lui Moş Crăciun şi a telefoanelor Nokia cu avionul, prin eforturile asociaţiilor Animal Life din Sibiu şi Hemlosa hundars vanner din Finlanda. Acestea au încheiat un parteneriat care prevede că patrupedele fără stăpân de pe străzile Sibiului vor fi adoptate peste hotare.

I-au văzut în pozăşi i-au adoptat

Cele două asociaţii colaborează deja de câteva luni, iar în urma unor proceduri de evaluare stricte, mai mulţi câini au fost selectaţi pentru a fi oferiţi spre adopţie în Finlanda. Fotografiile făcute în România au convins multe persoane de peste hotare de calităţile pe care le au căţeii sibieni, iar de aici până la adoptarea lor nu a fost decât un pas.

Chiar dacă unul un pic mai lung. „Finlandezii nu au un fix cu rasa. Nu caută să aibă câini perfecţi. Pe lângă satisfacţia lor personală, ei doresc să ofere o şansă unor animale greu încercate de soartă”, povesteşte Andreea Rosetti, preşedintele asociaţiei Animal Life din Sibiu.

Condiţii speciale

Să trimiţi însă un câine peste hotare nu este o treabă deloc simplă. Câinii trebuie să fie sterilizaţi şi să le fie implantat un cip. Apoi, patrupedele sunt vaccinate şi deparazitate, după care primesc un paşaport cu toate datele de identificare.

Câinii sunt transportaţi cu avionul, în cuşti speciale. În Finlanda, toţi cei care doresc să adopte un câine din România trebuie să plătească o taxă, din care sunt acoperite toate aceste costuri. „Fetele din Finlanda au slujbele lor dar lucrează benevol pentru protejarea animalelor din întreaga lume. Este o practică uzuală, pentru ţările care au problema câinilor vagabonzi, să trimită spre adopţie câini în ţări străine”, mai spune Andreea Rosetti. Până la sfârşitul acestui an, alţi trei câini din Sibiu vor lua drumul străinătăţii.

Câinele „Erou”, adoptat de finlandezi

Ursu este unul dintre cei patru câini aflaţi acum, în Finlanda. „La el în ţară” a fost un mic erou. Aciuat pe lângă adăpostul unei femei sărmane din Sibiu, Ursu şi-a apărat stăpâna în momentul în care un grup de răufăcători a încercat să o jefuiască.
În urma luptei iscate, Ursu a fost grav rănit. Câinele a fost găsit de activiştii de la Animal Life şi repus pe picioare. De o lună, Ursu, câinele erou din Sibiu se zbenguie prin zăpezile din Finlanda.

Sibienii nu adoptă câini

Din primăvara acestui an, fosta capitală culturală europeană, Sibiul, nu mai are adăpost pentru câini, singurul existent fiind închis din cauza condiţiilor improprii în care erau ţinuţi. Timp de opt ani, niciun sibian nu a adoptat vreun câine comunitar, însă acest lucru s-a schimbat.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite