Shaq Diesel, propulsorul NBA-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 37 de ani, împliniţi în această lună, Shaquille O’Neal se apropie de apusul unei cariere impresionante. El a devenit al şaselea marcator al tuturor timpurilor, cu 27.322 de puncte. Cu patru titluri de campion la activ, O’Neal este considerat unul dintre cei mai dominanţi centri din istoria NBA.

„Dacă nu mă placi înseamnă că e ceva în neregulă cu tine”. „E greu să fii sex-simbolul NBA, dar cineva trebuie să facă şi asta”.

„Nu vreau să cresc niciodată. Vreau să fiu ca Peter Pan. Adulţii au probleme. Eu vreau să fiu fericit”. Sunt doar câteva dintre sutele de tirade ale lui Shaquille O’Neal care l-au transformat într-unul dintre cei mai populari jucători din liga profesionistă nord-americană de baschet.

„Superman”, „Diesel”, „Shaq Attack”, „The big Aristotle” (Marele Aristotel) sau mai nou „The big cactus (Marele Cactus) sunt doar câteva dintre poreclele pe care uriaşul cu comportament de copil şi le-a atribuit de-a lungul celor 17 sezoane petrecute în NBA.

Cu o aroganţă proporţională cu statura sa (2,16m, 146 de kilograme… uneori chiar peste 150), având fine autoironii, Shaq este, de aproape două decenii încoace, unul dintre cei mari entertaineri din baschetul american şi mondial.

Poate că a îmbătrânit, poate că dunk-urile sale nu mai sunt atât de feroce încât să doboare panourile, poate că agilitatea sa a mai scăzut, însă un singur lucru este neschimbat: e impozant. Şi ştie în continuare cum să facă oamenii să îl asculte şi să fie cu ochii pe el, chiar dacă aura sa dominatoare din teren se apropie de sfârşit.

A distrus două panouri în primul an de NBA

Forţa neobişnuită a lui O’Neal avea să se dezlănţuie pe terenul de baschet încă din timpul liceului. Şi-a condus echipa de la Robert G. Cole din San Antonio la un record de 68 de victorii şi o singură înfrângere pe parcursul a două sezoane. 

A fost apoi selecţionat în colegiu de către Louisiana State University unde a evoluat pentru doi ani, câştigând în 1991 titlul de cel mai bun jucător din NCAA, campionatul universitar de baschet din SUA. Nerăbdător să joace în NBA, Shaq nu a mai aşteptat anul absolvirii, însă a revenit pentru a-şi da licenţa în anul 2000, când a şi fost introdus în Hall of Fame-ul universităţii.

Shaq a fost draftat în NBA în anul 1992 de pe prima poziţie, de către Orlando Magic, pe atunci cea mai tânără echipă din NBA, înfiinţată în 1989. Impactul său în NBA a fost devastator. Şi la propriu şi la figurat. Orlando a câştigat cu 20 de meciuri mai mult decât în sezonul precedent, O’Neal a avut o medie de 23,4 puncte şi 13,9 recuperări şi în două partide, ambele televizate naţional, instalaţia a cedat sub greutatea sa în urma unor dunk-uri în forţă.

Puterea „Diesel”

Se anunţa unul dintre acei jucători capabili să domine liga iar dincolo de performanţele din teren, O’Neal puncta şi la capitolul imagine lansân­du-şi primul album rap intitulat „Shaq Diesel”.

Asemenea unui puternic motor, alimentat şi de titlul de debutantul anului, în sezonul următor Shaq a livrat performanţe incredibile. O medie de 29,4 puncte pe meci şi calificarea celor de la Orlando în playoff pentru prima oară în istoria echipei.

Făcând pereche cu proaspăt draftatul Anfernee „Penny” Hardaway, Shaq nu a reuşit să-şi ducă echipa mai departe de primul tur, Orlando fiind eliminată de Indiana lui Reggie Miller în 3 meciuri. Sezonul 1994-1995 avea să fie primul atac al lui „Shaq Attack” către titlul de campion.

Orlando ajungea în finală după un sezon de vis şi după ce trecea în playoff de Chicago Bulls, cu Michael Jordan din nou pe teren după prima sa retragere. Dar în ultimul act, Shaq a primit o lecţie dureroasă de la veteranul Hakeem Olajuwon care şi-a utilizat tehnica şi inteligenţa pentru a contracara forţa brută a lui O’Neal şi Orlando erau măturaţi cu 4-0 de către Houston Rockets. 

Inelele şi disputa cu Kobe

Ajuns la maturitate, vânat de echipele aflate în zone cu pieţe mari de desfacere pentru „marketing appeal-ul” său, Shaq face prima mare mutare din carieră în finalul sezonului 1995-1996. A semnat atunci cu Los Angeles Lakers pentru fabuloasa sumă de 121 de milioane de dolari reprezentând un contract pe şapte ani.

Era anul în care un puşti minune decidea să păşească în ligă direct din liceu, fiind draftat de către Lakers. Numele său: Kobe Bryant, cel alături de care Shaq avea să câştige trei inele de campion, dar şi cel cu care avea să aibă şi cele mai mari conflicte.

Aveau să mai treacă însă trei sezoane de dispute, frământări interne, transferuri de jucători şi de antrenori până când Lakers să devină o contracandidată pentru titlu. Odată cu venirea lui Phil Jackson pe bancă, cu aducerea veteranului Robert Horry şi cu implementarea celebrului triunghi ofensiv cu care Jackson câştigase şase campionate cu Bulls, Lakers aveau să erupă.

Trei titluri consecutive între 2000 şi 2002, Shaquille O’Neal primind de fiecare dată trofeul de MVP al finalei. Lakers au ratat finala în sezonul 2002-2003 şi apăreau primele disensiuni între cele două superstaruri ale echipei Shaq şi Kobe. LA parcurgea drumul până în finală în sezonul 2003-2004 unde însă aveau să fie opriţi de „băieţii răi” de la Detroit Pistons.

Aprecierile pe care conducerea clubului le-a făcut la adresa sa după finală, precum şi zvonurile privind un posibil transfer la Dallas pentru Dirk Nowitzki l-au nemulţumit pe Shaq. Doar refuzul patronului de la Dallas, Mark Cuban, de a se despărţi de superstarul german au împiedicat transferul. Cu pretenţii financiare mari, O’Neal avea să fie transferat în cele din urmă la Miami Heat.

Încă un titlu

Aici a avut parte de un alt fundaş cu statut de superstar în devenire la acea vreme, Dwyane Wade. Aşa cum avea să le promită fanilor care l-au aşteptat în număr mare la prezentarea sa oficială, Shaq a reuşit să aducă în Miami primul trofeu pentru această echipă. De această dată însă uriaşul de sub panouri a fost cel care s-a aflat în planul al doilea, sprijinindu-l pe Wade care avea să câştige trofeul de MVP al Finalei.

Totuşi Shaq îl consideră cel mai valoros coechipier al său pe Kobe Bryant, în ciuda diferendelor de-a lungul timpului, Wade ocupând doar locul al doilea. După titlul cucerit în Miami a urmat perioada de declin, O’Neal suferind mai multe accidentări şi luând proporţii în ceea ce priveşte greutatea.

A fost transferat la Phoenix Suns, unde pus pe picioare de către preparatorii fizici ai echipei, a reuşit cea mai bună perfomanţă a sa în ultimii 6 ani, 45 de puncte într-un meci cu Toronto Raptors. Totuşi Suns sunt în afara locurilor de playoff, cu şanse mici ca în acest sezon să mai producă vreo performanţă remarcabilă. Actuala echipă a lui Shaq se afla, săptămâna trecută, la cinci victorii în spatele ocupantei locului opt, Dallas Mavericks.

image

Am intrat în ligă ca un tânăr Al Pacino şi i-am eliminat pe toţi din calea mea. Mai există un singur „Don” care are aceleaşi drepturi ca şi mine, şi acela este Tim Duncan.

image


Shaquille O’Neal
baschetbalist

image

Nu vreau să cresc niciodată. Vreau să fiu ca Peter Pan. Adulţii au probleme. Eu vreau să fiu fericit.

image


Shaquille O’Neal
baschetbalist

„Naşul” jucătorilor din NBA

image

Shaq a încercat să domine NBA-ul atât prin performanţele sale din teren, cât şi prin autoritatea sa în afara terenului. „Sunt în această ligă de 17 ani, ştiu pe toată lumea, ştiu ceea ce trebuie să faci sau să nu faci. De multe ori jucătorii mă sună atunci când au probleme. Mi-am câştigat acest rol”, a spus O’Neal despre statutul său de „Don” sau „Naş”.

„Am intrat în ligă ca un tânăr Al Pacino şi i-am eliminat pe toţi din calea mea. Mai există un singur „Don” care are aceleaşi drepturi ca şi mine, şi acela este Tim Duncan. Dar el nu vrea neapărat să-şi exercite această putere. Nu vrea să fie deranjat”, a declarat Shaq într-un interviu recent. 

Profil

- Data naşterii: 6 martie 1972
- Locul naşterii: Newark, New Jersey
- Înălţime: 2.16 m
- Greutate: 146 kg

Echipe:
- Orlando Magic: 1992–1996
- Los Angeles Lakers: 1996–2004
- Miami Heat: 2004–2008
- Phoenix Suns: 2008-prezent

Palmares: 
- 4 titluri de campion NBA
- 1 titlu mondial – 1994
- 1 titlu olimpic – 1996
- 3 trofee de MVP al Finalei
- 1 trofeu de MVP în sezonul regulat
- 1 trofeu de debutantul anului
- 2 trofee de cel mai bun marcator
- 3 trofee de MVP la All Star Game
- 15 prezenţe în All Star Game
- Ales de pe prima poziţie în Draftul NBA din 1992

Apreciere
Se consideră un norocos
În ciuda popularităţii şi a averii sale, Shaq nu se consideră un superstar. “Mă simt un om obişnuit care a câştigat de trei ori la loterie”, spune Shaq cu referire la cele trei contracte uriaşe din carieră. “În plus, nici nu umblu cu zeci de body­guarzi după mine”.

Inedit
Shaq, agentul de poliţie
Cariera lui O’Neal în poliţie a început în Los Angeles, unde a devenit ofiţer în rezervă al Poliţiei Portuare şi a continuat în Miami s-a pregătit pentru a lucra în patrula plajelor. O’Neal a contribuit la prinderea unui agresor în Miami, furnizând informaţii poliţiei.

Idoli
Motivat de Russell şi Kareem
Legendarii pivoţi Bill Russell, Wilt Chamberlain şi Kareem Abdul Jabbar au fost idolii lui Shaq şi sursa sa de motivare. “Tatăl meu mă striga pe teren încă de când eram mic, hai Kareem, hai Bill, hai Wilt. Asta m-a motivat din plin”, a spus Shaq.

image
image
image
image


Foto: AFP

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite