Sfârşitul unei afaceri neîncepute

Cooperativa Muntenia a renunţat la proiectul fermelor de vaci de carne, în principal din cauza costurilor mari cu dobânzile şi paza Piaţă externă nesăţioasă, pământ de păşune

Cooperativa Muntenia a renunţat la proiectul fermelor de vaci de carne, în principal din cauza costurilor mari cu dobânzile şi paza

Piaţă externă nesăţioasă, pământ de păşune ieftin din belşug, de spirit întreprinzător nu ducem lipsă, bani se găsesc peste tot. În plus, organizarea în sistem cooperatist reduce costurile. Afacerea se anunţa tentantă. După două luni,însă, socoteala mai atentă de acasă i-a făcut nici să nu se mai gândească la târg. I-au dezumflat băncile şi ... hoţii.

Iunie 2007, Sibiu. "Cere-ţi banii", spune insistent un afiş lipit pe toate uşile, trimiţând la depunerea cererilor pentru plăţile directe europene. Suntem într-un centru al APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură) din Sibiu.

Cele câteva zeci de persoane, strânse într-o sală tip şcoală sătească, nu au venit însă pentru a-şi cere banii. Tineri şi mai puţin tineri s-au adunat pentru a discuta despre o idee de afacere - creşterea bovinelor de carne, în sistem cooperatist. Majoritatea sunt deja membri ai cooperativei Muntenia, deci nu mai trebuie să li se explice avantajele asocierii...

August 2007, Bucureşti. Au trecut mai bine de două luni de la acea primă întâlnire pe care o prezentam în "Adevărul". Discuţiile despre ideea de afacere au mai continuat şi... "am renunţat, nu se mai face", spune Mihai Lungu, preşedintele Cooperativei Agricole Muntenia, iniţiatorul proiectului cu fermele de vaci. Mihai Lungu nu e tipul care să renunţe uşor, dar este un tip obişnuit să calculeze - e vechi în branşa afacerilor agro-alimentare, are şi experienţă politică (a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii), dar mai ales este şeful primei cooperative agricole de după "90.

Acum a calculat şi i-a dat cu pierdere. "Sunt mai multe handicapuri la vita de carne. În primul rând, nu e încă piaţă internă. Când consumul de carne e numai 10% vită şi 50% porc, invers decât în Europa, şi când vită se mănâncă doar dacă zice medicul, înseamnă că nu se poate vorbi de piaţă. Deci, dacă nu e piaţă, înseamnă că produsul nu se plăteşte la preţul real.

Te uiţi în galantare şi vezi doar <> - nu contează că e de reformă, că e de rasa x adultă sau tăuraş tânăr, cumpărătorul nu face diferenţa, nu e dispus să plătească pentru specialităţi.... Dar, să spunem că şi la noi piaţa se va schimba, iar până atunci putem vinde pe piaţa europeană, unde cererea este foarte mare. Iar acolo preţurile trec de 3-4 euro pe kg carcasă, faţă de 1,6-2 euro, la noi.

Dar apare aici o altă problemă. Piaţa e foarte bine împărţită - elveţienii caută carnea de la animale crescute în Alpi care mănâncă după o reţeta specială, italienii din nord au o anumită tradiţie legată de vită... deci e o adevărată luptă de marketing, în care poţi să câştigi doar dacă sacrifici din preţ. Şi aşa ajungi la problema de bază - costurile de producţie. Am ajuns la concluzia că noi nu putem avea în acest moment costuri mai mici decât ale europenilor".

Văcarul, element de cost cu specific local

Mihai Lungu intră pe terenul calculelor concrete. Primul element de cost suplimentar - dobânzile bancare. Planul de afaceri iniţial prevede că trei ani uiţi de investiţia iniţială de minimum 100.000 de euro. De-abia din al patrulea an, o dată cu primele vânzări, încep să curgă veniturile. Dar până atunci trebuie plătite în primul rând ratele la bancă, sume deloc de neglijat. Cu dobânzi de aproape 10%, costurile financiare suplimentare ajung să fie de câteva ori mai mari decât pentru un fermier din Vest.

Luate la bani mărunţi, şi alte costuri sunt "incomparabile". Astfel, afacerea cere un mimimum de 50 de vaci, care, obligatoriu (pentru a avea piaţă în Europa) trebuie să fie crescute nestresat, adică liber. "În Austria, Elveţia şi peste tot în Europa, animalele stau liber 10 luni pe an.

E suficient un gard electric. La noi, a doua zi nu le mai găseşti. Trebuie să iei în calcul minimum doi paznici. Şi nicăieri nu se mai angajează acum un văcar fără 1.000 de lei pe lună, adică 300 de euro". Din nou trebuie ţinut cont că afacerea nu va începe să aducă bani decât din al patrulea an.

Deja factura s-a ridicat, fără a mai fi puse costurile cu furajele... Calculele arătau că nu se va ajunge la veniturile estimate iniţial, de 1.000 de euro pe lună pentru fermier.

Moartea elanului

Bruma de entuziasm a cooperatorilor de la începutul verii s-a stins acum. "La mine în zonă, găsesc teren pentru păşune aproape gratis - mă roagă bătrânii să-l iau", spunea atunci Cornel Năstase, din Urlaţi, Prahova. Acum spune că dacă nu merge proiectul de cooperativă, pe cont propriu nu merge mai departe, că "e greu cu piaţa". Nicolae Teodoru, din Roman, spune, ca şi în urmă cu două luni, că poate afacerea cu vacile este viabilă, dar dacă ai şi altă afacere "pentru echilibrare".

Varga Ioan din Ozun, Covasna, crede că poate ar fi trebuit să se înceapă cu vaca de lapte, după care se trecea, prin încrucişarea raselor, la vaca de carne.

Oricum, eşecul afacerii este încă un semn că vine sfârşitul agriculturii pentru omul de la ţară. Zice că o
să-şi vândă şi ultimele 30 de oi şi 10 capre, pământul şi utilajele şi o să se mute în apartamentul de la oraş. Iar, peste trei ani, nu o să se mai crească vacă la ţară. "Ascultaţi aici, o să dispară toate centrele de colectarea laptelui din satele româneşti".

Porcul, pagubă colaterală a americanilor

Majoritatea celor interesaţi de afacerea cu vite mizau pe continuarea sistemului de asociere început la Cooperativa Muntenia. În urmă cu doi ani, aceasta a propus un circuit cooperatist pentru creşterea şi valorificarea porcilor - ferme de îngrăşare aparţinând cooperatorilor, plus fermă de reproducţie abator aparţinând cooperativei. Se aşteaptă însă ca mecanismul să funcţioneze "rotund" de-abia spre sfârşitul anului, când vor fi puse în funcţiune circa 70 de ferme şi abatorul.

Proiectul financiar pentru ridicarea fermelor se bazează pe obţinerea de cofinanţare prin SAPARD, ulterior fonduri structurale. Mulţi cooperatori nu au mai reuşit să prindă SAPARD. Dar, chiar şi pentru cei care au primit aprobare pentru fondurile europene, apar probleme la cofinanţare. "Băncile au devenit foarte reticente când vine vorba de afaceri cu porci, după ce s-a întâmplat cu Smithfield", spune Mihai Lungu, preşedintele Cooperativei. După cum se ştie, producătorul american, cel mai mare din lume în domeniu, are probleme legate de apariţia unor focare de pestă porcină la două ferme din judeţul Timiş.