Sfântul Andrei, Ocrotitorul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frate al lui Petru şi fiu al lui Iona, Andrei este primul dintre cei doisprezece apostoli care îl urmează pe Iisus Hristos. A fost martor al patimilor, răstignirii şi învierii Mântuitorului şi

Frate al lui Petru şi fiu al lui Iona, Andrei este primul dintre cei doisprezece apostoli care îl urmează pe Iisus Hristos. A fost martor al patimilor, răstignirii şi învierii Mântuitorului şi a propovăduit credinţa creştină îndeosebi în zona Balcanilor şi a Mării Negre, în Dobrogea de azi, motiv pentru care este considerat "apostol al românilor". Este ucis la Patras, lângă Corint, în timpul persecuţiilor romane. Anul martiriului său nu se cunoaşte exact, dar, la sfârşitul secolului al II-lea d.Hr., Biserica creştină a stabilit ca dată de prăznuire a Sfântului Andrei ziua de 30 noiembrie. Ajunul Sfântului Andrei deschide seria datinilor de iarnă şi de primăvară. Se spune că în noaptea Sfântului Andrei toate duhurile pământului se dezlănţuie. Strigoii umblă să facă rău oamenilor şi gospodăriilor, furându-le minţile, mana vacilor, rodul livezilor şi al câmpului. Oamenii se apără cu usturoi tăvălit în funingine, aghiasmă, busuioc, smirnă şi tămâie. Mănâncă mujdei de usturoi sau îşi ung cu usturoi pisat ferestrele şi uşile caselor, grajdurile şi coteţele, apoi le tămâiază. Tămâiază şi animalele şi pun în hrana lor usturoi pisat. Sau stropesc cu busuioc şi aghiasmă întreaga gospodărie. E noaptea în care se fac vrăji. Fetele poartă usturoi la brâu pentru a atrage peţitorii, iar noaptea îşi visează ursitul. În Ajun, conform datinii, oamenii pun boabe de grâu în diferite vase, iar dacă vor încolţi până la Crăciun, anul va fi roditor. Copiii taie crenguţe de măr, de păr sau de prun, pe care le pun la înflorit şi din care îşi vor face sorcove de Sfântul Vasile. Dacă înfloresc până la Crăciun, anul va fi îmbelşugat, iar dacă nu, va fi sărăcie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite