Severineanul Viorel Serban, din copil orfan, a ajuns militar in Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plutonierul major Viorel Serban a fost abandonat de parinti pe scarile unei biserici la un an si jumatate. Crescut la orefelinat si invatat cu greutatile, baiatul a ales sa-si serveasca patria

Plutonierul major Viorel Serban a fost abandonat de parinti pe scarile unei biserici la un an si jumatate. Crescut la orefelinat si invatat cu greutatile, baiatul a ales sa-si serveasca patria ajungand in cele mai periculoase zone de conflict din lume. Acolo a avut onoarea sa-l cunoasca pe presedintele Traian Basescu care l-a felicitat pentru curajul de invingator. Viorel Serban, 34 de ani, este unul din putinii severineni care se pot mandri ca au participat la operatiuni militare de mentinere a pacii in Bosnia-Hertegovina si in Afganistan. Absolvent al scolii Militare de Transmisiuni din Sibiu, subofiterul de la Centrul Militar Judetean Mehedinti nu are nici pe departe fizicul unui soldat tip "Rambo". Are in schimb ceva aparte: ambitia si puterea unui invingator care a crescut fara parinti in orfelinat de la varsta de un an si jumatate, reusind, in ciuda greutatilor, sa se realizeze pe plan profesional. Din dosarul sau, Viorel a aflat ulterior ca fusese abandonat de cei care i-au dat viata pe scarile unei biserici din Dolj. Nici acum nu stie absolut nimic despre ei si nici nu-l intereseaza. "A fost greu intr-un fel si in orfelinatul din Severin pentru ca nu am avut mangaiere sufleteasca. Cand imi voi intemeia o familie mi-as dori foarte mult sa am un baiat pe care sa-l coplesesc cu toata dragostea de care eu nu am avut parte. Sunt un om ambitios si tot ce mi-am propus in viata am realizat". in perioada ianuarie - iunie 2005, Viorel Serban a participat, alaturi de alti militari din cadrul Batalionului 300 Infanterie Galati, la operatiuni de mentinere a pacii in Kandahar-Afganistan. Nu a fost la prima misiune in afara tarii, in perioada 1999-2000 a mai fost prezent alaturi de alti doi severineni in Bosnia-Hertegovina. Subofiterul severinean recunoaste ca misiunea din Afganistan a fost riscanta, insa si de succes. "Stiu ca Batalionul 300 Infanterie Galati a avut cele mai bune rezultate de cand Romania participa cu trupe in Afganistan. Rolul meu a fost acela de a mentine legaturile telefonice la nivelul batalionului, cat si al esaloanelor superioare. Am participat insa si la misiuni de lupta si interventie. Alaturi de ceilalti militari romani am construit o biserica, precum si o tabara unde sa ne desfasuram activitatile. Ofiterii straini au ramas uimiti de acest fapt si ne-au spus ca noi, romanii, ne pricepem la toate", ne-a declarat Viorel Serban. Subofiterul isi aminteste cu tristete de momentul in care camaradul sau, Narcis Sonei, a cazut la datorie : "As fi preferat sa fiu eu in locul lui Narcis Sonei, pentru ca el a lasat in urma doi parinti care il plang. Eu am avut noroc, bunul Dumnezeu a fost cu mine si nu am patit nimic grav". A urmat apoi vizita pe front a presedintelui Traian Basescu si a generalului Eugen Badalan, care le-a ridicat moralul. Cu Basescu a facut poze, a discutat ca intre barbati si chiar a fost felicitat pentru curajul sau. El recunoaste ca inainte de culcare il apuca un dor nebun de cei de acasa: "imi era foarte dor de prietena mea si de viitorii mei socri, dar si de colegii de servici, in special de col. Mihai Sica, seful CMJ Mehedinti, pe care il consider mai mult ca pe un parinte. Cel putin o data pe saptamana vorbeam la telefon cu ei".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite