Seropozitivii cer păstrarea Clinicii de boli infecţioase din Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din judeţul Giurgiu - "Viaţă şi speranţă" - se împotriveşte desfiinţării Clinicii de zi pentru seropozitivi din oraşul Giurgiu, care

Asociaţia persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din judeţul Giurgiu - "Viaţă şi speranţă" - se împotriveşte desfiinţării Clinicii de zi pentru seropozitivi din oraşul Giurgiu, care aparţine de Spitalul de boli infecţioase Singureni, singurul de acest fel din judeţ.
După semnalul de alarmă tras de ziarul Adevărul, pacienţii seropozitivi se alătură luptei duse de medicul Paul Marinescu pentru salvarea acestei clinici. Managerul interimar al Spitalului de boli infecţioase din Singureni, dr. Cornelia Burcea, ne-a declarat, în urma publicării articolului, că nu s-a pus niciodată problema desfiinţării, mutării sau perturbării activităţii Clinicii de zi din oraş. Dar reducerile continue de personal au fost justificate de ASP Giurgiu tocmai prin ideea mutării seropozitivilor "la aer curat". După ce a lăsat un singur medic să se ocupe de clinică, dr. Cornelia Burcea a decis ca până şi spălarea rufelor de la Clinica de zi să se facă în Singureni. "Transportul până la Singureni şi înapoi costă mai mult decât salariul pe care îl primea persoana care ne ajuta la spălat", a explicat dr. Paul Marinescu. Dr. Cornelia Burcea a mai declarat că "s-a decis împreună cu pacienţii şi ASP Giurgiu ca, din doi medici, care lucrau în două ture până acum, să rămână numai unul". Preşedinta asociaţiei "Viaţă şi speranţă", Marinela Mola, a infirmat aceste declaraţii: "Noi am cerut să rămână ambii medici, ba mai mult, să existe o tură continuă, chiar şi noaptea. O urgenţă poate apărea oricând la nişte copii cu o sănătate precară, cum sunt cei seropozitivi. De multe ori am aşteptat şi 5-6 ore după o ambulanţă să mergem la Bucureşti, la "Victor Babeş". Până la Singureni nu prea ni se dau ambulanţe, iar transportul este scump. În condiţiile în care copiii au probleme aproape zilnic, ni se ia şi puţinul pe care îl avem, adică această Clinică de zi din Giurgiu".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite