Sergiu Andon nu mai e parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zilele de parlamentar  ale lui Sergiu Andon  pot fi numărate pe degete
Zilele de parlamentar ale lui Sergiu Andon pot fi numărate pe degete

Curtea Supremă a decis ieri, definitiv şi irevocabil, că deputatul Sergiu Andon (PC) este incompatibil cu această funcţie.

Deputatul conservator Sergiu Andon (73 de ani) nu va mai fi parlamentar. Decizia, care reprezintă o premieră în justiţie, a fost luată ieri, definitiv şi irevocabil, de magistraţii Curţii Supreme.

Doi ani, zece luni şi trei zile s-a luptat Sergiu Andon cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru a-şi păstra fotoliul din Parlament. Procesul s-ar fi putut prelungi chiar mai mult, dat fiind faptul că, la 26 iunie anul trecut, la momentul la care dosarul a ajuns la Curtea Supremă, în recurs, magistraţii au stabilit primul termen de judecată pentru 26 iunie anul acesta.

ANI a cerut însă preschimbarea termenului. Mai mult, dezbaterile în cauză au fost suspendate timp de un an, din ianuarie 2010 până în ianuarie 2011, după ce deputatul a contestat la Curtea Constituţională articolul de lege care îi interzice să fie şi parlamentar, şi avocat al unui inculpat în cauze penale. Curtea i-a respins însă contestaţia.

Andon, într-o continuă incompatibilitate

Ieri, Sergiu Andon a găsit un alt argument pentru a-şi păstra fotoliul din Parlament. El a susţinut că incompatibilitatea sa ,,nu a fost una de funcţie continuă, ci de moment, în urmă cu patru ani".

Contrazis de acte

„Am fost incompatibil în 24 aprilie 2008, preţ de o oră, când am asistat o persoană la ancheta DNA-ului. Mandatul de parlamentar s-a epuizat în decembrie 2008, când s-a terminat legislatura anterioară. (...) Pentru un nou mandat oricum n-am de gând să candidez, iar actualul mandat nu am cum să-l pierd, că în cursul actualului mandat nu am fost incompatibil", a afirmat Andon. Documentele procurorilor anticorupţie şi cele ale inspectorilor de integritate, care au stat la baza deciziei Curţii Supreme, îl contrazic însă.

În 2008, în mandatul anterior de parlamentar al Partidului Conservator, Sergiu Andon i-a acordat asistenţă juridică în faţa procurorilor DNA Marianei Drăghici - la acea dată director interimar al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), acuzată de fapte de corupţie. Drăghici fusese susţinută la conducerea APIA tot de Partidul Conservator (PC).

Potrivit actelor din dosarul în care s-a pronunţat ieri Curtea Supremă, Andon a reprezentat-o pe Drăghici la DNA în martie 2008, în aprilie 2008 - când acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile, la 13 şi la 17 noiembrie 2008. O mai reprezenta încă şi în mai 2009, în cel de-al doilea mandat al său ca parlamentar.

Mai exact, în mai 2009, când ANI a sesizat instanţa în privinţa incompatibilităţii deputatului conservator, la DNA nu fusese depus niciun document care să ateste că parlamentarul ar fi reziliat contractul cu Mariana Drăghici.

Andon, ultimele zile de mandat

Zilele de parlamentar ale deputatului Sergiu Andon pot fi numărate pe degete. Potrivit legii, ANI trebuie să o notifice acum pe preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în legătură cu decizia magistraţilor Curţii Supreme. Anastase va trebui să transmită notificarea inspectorilor de integritate Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor.Membrii Comisiei vor întocmi apoi un raport pe care îl vor prezenta plenului, parlamentarii fiind nevoiţi să ia act de decizia instanţei.

Pentru cine şi-a pierdut mandatul

Anchetată de procurorii DNA pentru corupţie, Mariana Drăghici (foto) a fost susţinută, în 2008, de Partidul Conservator pentru funcţia de director interimar al APIA. Şi soţul acesteia, Valeriu Drăghici, a ocupat o funcţie într-o instituţie controlată de PC, când a fost consilierul directoarei Loteriei Române, Liliana Ghervasiuc- Mincă. Mariana Drăghici a fost acuzată că ar fi dispus achiziţionarea a 200 de ATV-uri cu preţuri supraevaluate. Ea s-a bucurat de asistenţa juridică acordată de Sergiu Andon, încă din martie 2008.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite