Senatorul PSD Traian Rece si-a achitat datoriile catre AVAB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circul facut de senatorul Rece nu l-a scapat de restanta de 27.000 dolari pe care o datora statului

Dupa ce a contestat vehement faptul ca ar datora vreun ban statului, simtindu-se lezat ca a fost inclus in categoria datornicilor, senatorul PSD Traian Rece si-a platit datoria catre AVAB. Pesedistul Rece a achitat in aceasta saptamana cele aproximativ 27.000 dolari pe care le datora statului, injuriile si tam-tam-ul facut nescutindu-l de restante. "Traian Rece a hotarat sa isi revizuiasca atitudinea si sa plateasca integral datoria pe care o avea catre AVAB si implicit catre bugetul de stat", se arata intr-un comunicat remis de Autoritatea Nationala de Control. Dupa mai multe articole aparute in Adevarul, Ionel Blanculescu a anuntat ca AVAB a declansat procedura de executare silita impotriva societatii Club 21 Perfect SRL, al carei asociat unic este senatorul Rece, pentru o creanta de circa 27.000 dolari. Totodata, APAPS a blocat vanzarea SC IMUM Medgidia, care se cifra undeva la un milion de euro, unde unic ofertant era acelasi senator Rece, pe motiv ca "pretul pe actiune, precum si celelalte elemente nu reflecta posibilitatile de valorificare si potentialul de exploatare a societatii". La numai o zi de la anuntul facut de ministrul Blanculescu, Rece a declarat ca il da in judecata pe seful ANC pentru lezarea imaginii societatii sale, contestand faptul ca ar fi dator. Pesedistul a lansat o serie de injurii la adresa ministrului Blanculescu, considerand ca numai instanta va putea sa spele pata de pe imaginea imaculata a firmei sale. Dupa tot acest circ, Rece si-a amintit ca are datorii, si nu neinsemnate, pe care le-a si platit, spre satisfactia conducerii ANC. "Aceasta actiune reprezinta un semnal imbucurator pentru noi si este dovada clara ca tot mai multe persoane certate cu legea (in acest caz fiind vorba de pesedistul Rece) incep sa inteleaga mesajul transmis de noi inca de la infiintarea ANC: nimeni nu poate fugi de lege la nesfarsit", a precizat Ionel Blanculescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite