Semnarea acordului energetic România-Georgia-Azerbaidjan, amânată până la formarea guvernului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnarea acordului trilateral România-Georgia-Azerbaidjan este amânată din cauza situaţiei politice din România, până la formarea noului guvern român, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Şerban.

"Ar fi trebuit să semnăm acest acord la Baku, în Azerbaidjan, acum două săptămâni, spre sfârşitul lunii octombrie. Dar întâlnirea a fost amânată din cauza noastră, aici urmează alegeri, formarea unui nou Guvern. Astfel că nu ştim exact încă până când se amână semnarea acestui acord, va depinde de formarea noului guvern şi de cine va veni la putere", a precizat Tudor Şerban.

România şi Georgia au semnat în luna octombrie, în Georgia, la Tbilisi, un Memorandum pentru colaborare în proiecte mari de petrol şi gaze.

"România are acum acordul Georgiei pentru a se implica în viitoarele proiecte de conducte care tranzitează ţara din Regiunea Caspică şi ajung în Europa. Înţelegerea este făcută de aşa manieră încât România se va implica în orice proiecte care trec pe la ei", după cum afirmă secretarul de stat din ME.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite