Semnal de alarmă din mediul academic: politicianul român nu înţelege Europa!

Cum se vede România europeană din zona academică? Destul de prost: o Românie ai cărei lideri nu înţeleg mecanismele de luare a deciziilor la nivelul Uniunii şi nu sunt capabili să negocieze

Cum se vede România europeană din zona academică? Destul de prost: o Românie ai cărei lideri nu înţeleg mecanismele de luare a deciziilor la nivelul Uniunii şi nu sunt capabili să negocieze în beneficiul interesului naţional. Vintilă Mihăilescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, spune că recenta "criză a brânzei" reprezintă doar un simptom al unei boli mai grave, generată de inexistenţa unei viziuni asupra viitorului satului românesc. Expertul în probleme europene Iordan Gheorghe Bărbulescu atrage atenţia că România va avea enorm de pierdut în cazul în care reprezentanţii ei în structurile europene nu vor fi suficient de pregătiţi.

Vintilă Mihăilescu este director general al Muzeului Ţăranului Român şi unul dintre cei mai importanţi antropologi din România. Este cercetător la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române şi profesor universitar. A studiat şi a predat şi în străinătate. Este specializat în etnopsihologie, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor. Se declară îngrijorat de ceea ce numeşte "lipsa de proiect şi de imagine pentru viitor", îngrijorare care este legată şi de muzeu. "La nivelul nostru, ca instituţie, avem cam tot aceeaşi problemă. Întrebarea este: ce mai înseamnă Muzeul Ţăranului Român în secolul XXI?".

Prof. Vintilă Mihăilescu: Ţăranul român a murit la 1 ianuarie 2007

- Mai creează satul românesc?
- Da, şi vă dau un exemplu clasic: Horezu. Localitatea a reînviat, are ceramică foarte frumoasă. Dar reclama principală de la intrare este o amforă romană, care nu prea este Horezu. Pe lângă aceasta apar tot felul de vase, nu neapărat urâte, dar care nu au nicio legătură cu Horezu.

- Putem vorbi despre o adaptare a satului la piaţă?
- Da, olarii au înţeles mai de mult că poţi să vinzi pe piaţa mondială. Această omenire mondializată are nevoie de un trecut divers. Şi cumpără cu mare drag trecuturi, specificităţi locale. Este şi o nevoie psihologică, spirituală, pretutindeni în lume.

- Credeţi că ţăranul român are puterea de a rezista în acest comerţ mondial cu tradiţii?
- Posibilitatea există, dar succesul ţine şi de instituţiile statului. Or, aici trebuie să existe o viziune. Pentru că, altfel, fiecare va încerca să se descurce cum îl va tăia capul. Iar asta nu dă un brand, o identitate românească. Dă mica ciupeală, mica descurcăreală.

- Şi nu va putea ţăranul român să fugă de aceste realităţi, nu va putea rezista în carapacea lui?
- Nu. Să nu ne iluzionăm. Ţăranul nu mai poate supravieţui decât ilegal, mica economie domestică nu mai poate să supravieţuiască.

- A murit ţăranul român?
- Categoric. Moştenirea sa există, dar el a murit.

- Ce păstrăm din această moştenire?
- Aici e povestea! Nu există ceea ce se cheamă un model agricol, o politică. Autorităţile ne-au spus că va fi mare chef pe 1 ianuarie 2007, dar nu au spus ce se va întâmpla cu satul românesc începând cu 2 ianuarie. Dar ştiam de la 1 ianuarie 1990 că urmează să se producă asemenea transformări!

Această criză a brânzei e un prim simptom că ceva nu e în regulă. În realitate, boala e mai gravă, şi asta o să se vadă foarte curând. Fiind vorba de cea mai largă populaţie agricolă, ţărănească, din Europa, schimbările sunt mai grave, mai profunde la noi decât în alte părţi. Aceste schimbări erau cunoscute, deci trebuia să fie anticipate şi pregătite. Pe noi ne-au luat prin surprindere, ca şi iarna.
Vintilă Mihăilescu

Această clasă politică nu-şi cunoaşte interesul!

Proiectul viitoarei societăţi nu este unul bibliotecă, nu sunt vise de intelectual. Este o chestiune pragmatică. O ţară căreia i se întâmplă ce dă Dumnezeu înseamnă că nu ştie ce vrea de la ea însăşi şi nu ştie unde vrea să ajungă. Mi se pare un act de iresponsabilitate. Şi, culmea, de prostie. Pentru că, dacă nu-mi dau seama că-mi fac şi mie rău, sunt prost de-a dreptul. Această clasă politică ar putea să câştige bine din nişte decizii relativ simple. Dar nu este în stare să prindă oportunitatea din perspectiva intereselor proprii. Îşi dă cu stângul peste dreptul! Unii dintre ei având un anumit capital politic foarte bun, având pârghii în mână, având vântul în pânze, o iau pe mirişte. Nu numai că duc ţara de râpă, dar se duc şi pe ei.

Iordan Bărbulescu este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, diplomat, doctor în ştiinţe politice. În ultimii 15 ani a lucrat exclusiv în domeniul Relaţiilor Europene, atât în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, al administraţiei, cât şi în zona academică. Consideră că "eurooptimismul deşănţat" de dinainte de aderarea la Uniune şi "euroscepticismul care se poartă acum" au la bază aceleaşi motive, mai precis necunoaşterea profundă a mecanismelor europene. "Ar trebui să adoptăm eurorealismul şi să ne apucăm să punem mâna pe carte", spune profesorul Bărbulescu.

Prof. Iordan Bărbulescu: Dacă nu vom fi bine reprezentaţi în Uniunea Europeană, vom pierde

- Domnule profesor, am început relaţia cu Europa, confundând piaţa locală cu judeţul. E lipsă de comunicare sau de înţelegere?
- Eu cred că şi una, şi alta. Mi se pare foarte grav şi aici putem să avem multe exemple. De pildă, taxa de primă înmatriculare. Cred că este o problemă de înţelegere. Este adevărat, competenţa fiscală e naţională. Dar poţi face o politică naţională doar în măsura în care nu afectezi această piaţă fără frontiere, care funcţionează ca o piaţă naţională. De ce ne-a supărat pe noi domnul primar Mazăre? Pentru că a pus taxa de intrare în Mamaia, care nu era valabilă şi pentru cei din Constanţa. Deci era un regim preferenţial. Aşa şi cu Uniunea.

- Mai putem renegocia ceva după aderare?
- Evident! Totul se negociază. În Uniune funcţionează principii foarte importante, de care nu s-a prea auzit pe plaiurile dâmboviţene. Unul e negocierea multiplă. Atunci când negociezi, câştigi aici, pierzi dincolo. Ai în vedere scenarii, ai în buzunare cărţi pe care nu le ştie altcineva. De exemplu, politica agricolă comună se renegociază până în 2009 şi putem să spunem: am pierdut din vedere transhumanţa, care în altă parte există. Ştiţi că în Spania sunt trasee turistice pe rutele pe care merg animalele?

- Problema e: ne cunoaştem interesul?
- Asta e problema! Eu am auzit despre un ministru care a participat la Consiliul European şi care a fost şocat de faptul că acolo a fost "tras la răspundere". Vedeţi ce înseamnă să nu înţelegi că guvernezi împreună cu ei, că eşti parte a unei echipe, că nu poţi să faci chiar ce vrei? Nu în sensul că ei ne comandă. Dar noi suntem prezenţi acolo şi dacă nu vom fi bine reprezentaţi, bineînţeles că o să
pierdem.

În afară de Germania, care datorită numărului mare de voturi pe care îl are în Consiliu poate să facă orice alianţă vrea, niciunul din statele mari nu poate să facă uşor majoritate calificată fără România. Putem face o comparaţie cu UDMR-ul de la noi. Suntem masa critică şi din aceasta putem avea nişte avantaje fabuloase! Dar pentru asta trebuie coordonare, comunicare, trebuie un mesaj coerent.
Iordan Bărbulescu

Ar trebui să reînvăţăm limba europeană

"Am vizitat odată nişte comune, în Spania, şi un primar a fost foarte onorat să ne arate experienţa lui. Avea şi o crescătorie de porci. Ei bine, acest om, care avea o educaţie elementară, ne-a povestit cum a trebuit să investească pentru a aplica Directiva 242 din 2000 cu privire la excrementele animalelor. Eu cred că şi noi avem nevoie de o adevărată realfabetizare. Ar trebui să reînvăţăm să scriem şi să citim şi în limba europeană! Aproape că fiecare cetăţean din România ar trebui să ştie partea de Europa care îl interesează. Şi aici, evident, indiferent cine va fi la putere va avea această răspundere şi va fi judecat peste timp dacă o va face sau nu. Acesta este apelul meu, iar pentru asta trebuie să existe politici publice".

"Euroscepticismul românesc vine din necunoaştere"

- Faptul că nu avem o administraţie eficientă ne împiedică să obţinem mai mulţi bani europeni?
- Nu numai că nu avem administraţie. La noi, marea problemă este să scrii un proiect şi mergem pe această filosofie total greşită că beneficiarul trebuie să-şi facă proiectul. Nu este aşa! Să lăsăm fermierul să se ocupe de pământ şi să aplicăm politici publice care să favorizeze apariţia acestor entităţi public-private locale, regionale. Ştiţi cum? Cinci comune la un loc iau doi tineri care se pricep la asta şi scriu proiecte. Le dă cineva la primărie două camere şi un calculator şi cineva îi plăteşte pentru asta. Aşa se face în lume. Nu pune ţăranul să vină cu discheta! Ştiţi povestea cu acea domnişoară de la nu ştiu ce agenţie de dezvoltare care era foarte fericită că a reuşit să imprime nu ştiu câte mii de dischete şi aştepta să vină beneficiarii să ia dischetele şi să înveţe să facă proiectele! Dar nu trebuie să criticăm numai guvernul că nu a avut o politică publică în sensul acesta. Dar oamenii de afaceri ce au făcut? De ce nu s-au întrebat cum au făcut alţii?

- Ne putem permite să fim eurosceptici?
- Eu cred că şi asta vine tot din necunoaştere. Întotdeauna necunoscutul ne sperie. Uniunea Europeană este, evident, o poveste de succes. Credeţi că altfel s-ar fi mărit numărul de membri de la şase la 27? De ce au venit state care nu o duceau deloc rău economic, ca Finlanda, Suedia, Austria? De ce au venit Slovenia, Cipru, Malta? Poate că noi eram săraci şi ne-am dus acolo unde am sperat să ne îmbogăţim. Dar alţii, să fim serioşi! Altceva i-a atras: Uniunea Europeană dă mult mai mult, dă securitate, nu cea a NATO, dar securitatea unui viitor mai bun. Uniunea Europeană oferă prestigiu. E puţin lucru? Nu cred. Iată, vorbeam zilele trecut cu nişte copii de-ai noştri la şcoală care au venit din străinătate. Şi mi-au spus: ne-am simţit şi noi oameni, am fost trataţi altfel, n-am mai fost trataţi ca cetăţeni de categoria a doua. Uniunea Europeană este cea mai mare putere economică şi comercială a lumii. De câţiva ani a depăşit Statele Unite. Dacă e o poveste de succes, de ce noi trebuie să fim atipici?

Există o schizofrenie între clasa managerială şi cea politică

"Există deja o categorie managerială care a început să se mişte oarecum independent de jocurile politice, care ştie încotro merg lucrurile. Chiar în exemplul cu brânza sunt câţiva ciobani care deja nu mai sunt ciobani, sunt adevăraţi preşedinţi de Camere de Comerţ. Este cu totul altceva, altă viziune. Nu mai mută oaia de colo, colo, este deja manager. Şi sunt câţiva meseriaşi care au bani în spate şi interese. Au investit şi acum, din prostia politică, riscă să piardă. Ştiu deja care sunt regulile jocului european şi se văd împiedicaţi de nişte nepricepuţi! Ei nu vor sta cu mâinile în sân! Este o schizofrenie ciudată între această clasă managerială şi o clasă politică ruptă de realităţile ţării".
Vintilă Mihăilescu

"Când a apărut instituţia euroobservatorilor, am făcut o ofertă să-i pregătim pe cei 35 de euroobservatori. Nimeni, niciodată nu ne-a răspuns. Am eu senzaţia că, la noi, când ajungi într-o funcţie, ai impresia că ţi-a pus cineva o baghetă magică pe creier pentru ca să fii capabil. Şi este păcat că nu se folosesc mai mult specialiştii.

Spuneţi-mi un autor de cărţi despre integrarea europeană din România care are vreo funcţie la ora actuală, în tot procesul acesta! Sunt nişte copii de-ai noştri care sunt consilieri pe ici, pe colo, dar care sunt elevii noştri, studenţii noştri".
Iordan Bărbulescu