Şeful consiliului judeţean şi cei 12 consilieri personali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Man, preşedintele CJ Maramureş, a recunoscut, ieri, că are nu mai puţin de 12 consilieri personali. "Cred că acest lucru este o premieră în România, dar vă asigur că vor mai fi

Mircea Man, preşedintele CJ Maramureş, a recunoscut, ieri, că are nu mai puţin de 12 consilieri personali. "Cred că acest lucru este o premieră în România, dar vă asigur că vor mai fi şi alţii. Un elev, probabil, un reprezentant de la etnia romilor, apoi mai trebuie să existe şi un consilier pe probleme de agricultură şi mediu", a declarat Man.

Printre cei 12 consilieri se numără Bogdan Panait, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi fost secretar de stat, care a primit deja sarcina să facă o evaluare "la sânge" la Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului Maramureş, preotul Virgil Jicăreanu, care ocupă şi funcţia de consilier eparhial în cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului sau fostul liberal Mircea Radu Munteanu, acum membru PDL.

Legea permite preşedinţilor de consilii judeţene să angajeze maximum cinci persoane pe postul de consilier personal, iar Mircea Man a declarat că doar patru dintre consilierii săi sunt angajaţi cu carte de muncă. Aceştia sunt Bogdan Panait, avocata Olivia Cherhaţ, Gheorghe Marian şi Mirela Bodea, ceilalţi 8 urmând să îşi desfăşoare activitatea ca voluntari.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite