Şeful Poliţiei Române pleacă doi ani în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorul general al Poliţiei Române, Dan Valentin Fătuloiu, va fi numit şef al Biroului ataşatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii, cu rangul de ministru-consilier.

Inspectorul general al Poliţiei Române, Dan Valentin Fătuloiu, va fi numit şef al Biroului ataşatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii, cu rangul de ministru-consilier.

Vestea plecării lui Fătuloiu la Washington a fost dată, ieri, de către ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, în cadrul şedinţei de bilanţ a Inspectoratului General de Poliţie.
Fătuloiu va pleca în aproximativ două săptămâni în Statele Unite, pentru a-şi lua în primire noua funcţie. Tot atunci, va fi numit şi succesorul său în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Mandatul chestorului în America va fi de doi ani şi poate fi prelungit. În acest timp, va trebui să demonstreze pregătirea şi experienţa profesională dobândită în România.

Fătuloiu se simte onorat

"Pentru mine este o promovare. Mă simt onorat şi responsabil totodată pentru această propunere. Sunt conştient că nu este uşor să reprezinţi o structură de aplicare a legii în America. Nu pot să compar cele două posturi, pentru că fiecare are particularităţile lui. IGPR-ul a fost pentru mine un proiect care a însemnat integrarea Poliţiei Române în Uniunea Europeană.

Iubesc Poliţia Română şi o voi susţine şi din Statele Unite ale Americii. Las Inspectoratul General de Poliţie cu foarte multe proiecte în derulare, în principal în domeniul managerial. Poliţiştii au trecut printr-o reformă dură şi au reuşit să crească încrederea oamenilor în această instituţie şi ceea ce este mai important au reuşit să elimine toate avertizările Uniunii Europene. La sfârşitul mandatului meu din America se va vedea cum am pus în practică experienţa pe care am dobândit-o în România", a declarat Valentin Fătuloiu.

"Este prima dată când se înfiinţează acest post. Este necesar să intensificăm relaţiile şi activităţile poliţieneşti între România şi Statele Unite ale Americii. Avem în perspectivă şi ameninţări şi riscuri noi la adresa României care vin din fenomenul de terorism şi criminalitate organizată. Această problematică pe care o avem la nivelul relaţiilor bilaterale solicită această funcţie şi acest post de legătură. Totodată, avem în perspectiva anului următor şi o misiune foarte importantă, organizarea summitului NATO, care presupune condiţii speciale de securitate din partea României", a spus ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite