Seful Politiei de Frontiera Mehedinti - in pragul demiterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul-sef Aranaciu confunda institutia cu propriul sereleu

Sectia judeteana Mehedinti a Politiei de Frontiera este mana-n mana cu bisnitarii de tigari din zona. Mai mult, politistii de frontiera sunt cei care ajuta calauzele locale sa treaca peste granita tot soiul de ilegalisti. Asta e concluzia la care au ajuns in cele din urma si mai-marii din Ministerul Administratiei si Internelor, in urma unui control facut saptamana trecuta in acest judet. Lucruri pe care presa centrala si locala le-a dezvaluit in urma cu luni de zile au facut in cele din urma ca scaunul comisarului-sef Stefan Aranaciu sa se zgaltaie. Acest personaj va fi mutat, probabil disciplinar, in judetul Caras-Severin, impreuna cu el fiind trimis in "exil" si actualul sef al punctului de frontiera Portile de Fier I. Pe langa prietenia cu bisnitarii de tigari, frontieristii sunt acuzati si de colaborare cu traficantii de persoane. In urma cu cateva luni, un politist de frontiera din Jimbolia a fost bagat in ancheta dupa ce a fost prins ca ajuta periodic o calauza din Mehedinti. Ciprian Neferu a fost acuzat ca tinea permanent legatura telefonica cu Cristina Stuparu, o localnica ce se ocupa cu traficul de persoane. In momentul arestarii acesteia din urma s-a facut dovada ca femeia vorbise pe tot traseul cu Neferu, care o sfatuise ce ruta sa aleaga pentru a-i fenta pe colegii lui. Mai mult ca sigur ca toate aceste ilegalitati sunt cele care au stat la baza schimbarii din functie a comisarului-sef Stefan Aranaciu si a unora din locotenentii sai. In locul sau se pare ca va fi adus comisarul-sef Pasolea, in prezent seful Scolii de Instructie Ofiteri din Orsova.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite