Şeful Alro recunoaşte că s-a întâlnit personal cu Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al producătorului de aluminiu Alro Slatina, Gheorghe Dobra, a recunoscut ieri că a avut o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, dar nu îşi aminteşte să se fi

Directorul general al producătorului de aluminiu Alro Slatina, Gheorghe Dobra, a recunoscut ieri că a avut o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, dar nu îşi aminteşte să se fi întâlnit şi cu Theodor Stolojan, consilierul preşedintelui.

Dobra a fost prezent la şedinţa comisiei parlamentare pentru activitatea Ministerului Economiei şi Comerţului. El a afirmat că din delegaţie au mai făcut parte vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Marian Năstase, şi un vicepreşedi nte al grupului Marco, care controlează Alro. Managerul Alro a arătat că nu îşi aminteşte cu exactitate data întâlnirii, menţionând că aceasta a avut loc când "pomii erau înfloriţi", dar că solicitarea întrevederii a fost făcută în perioada mai-iunie 2006, pentru a cere ajutor în probleme legate de achiziţia de energie.

De asemenea, directorul Alro a afirmat, citat de Mediafax, că nu îşi aminteşte dacă memoriul transmis de companie preşedintelui Băsescu în care a solicitat sprijin pentru cumpărarea de energie la preţuri mai mici a fost transmis înainte sau după vizită. Dobra a fost întrebat şi dacă reprezentanţii Alro s-au întâlnit pe parcursul vizitei cu Theodor Stolojan, dar a răspuns că nu îşi aminteşte acest lucru.

În urmă cu aproape trei săptămâni, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au acuzat reciproc de minciună, la TVR, şeful statului intervenind în direct în emisiune, după ce şeful Executivului s-a referit, în contextul unei discuţii privind grupuri de interese, la nota Alro semnată de acesta. Băsescu a intervenit telefonic în emisiune, explicând că a semnat rezoluţia Alro deoarece compania, ca alţi operatori economici, era obligată să se prezinte la Ministerul Economiei "cu valiza cu bani" pentru a obţine prelungiri de contracte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite