Sediul ziarului "Le Monde" ar putea fi percheziţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul francez "Le Monde", care a scris pe larg despre afacerea Clearstream, anunţă pe prima pagină că, în curând, sediul ziarului ar putea fi percheziţionat, în cadrul anchetei judiciare

Cotidianul francez "Le Monde", care a scris pe larg despre afacerea Clearstream, anunţă pe prima pagină că, în curând, sediul ziarului ar putea fi percheziţionat, în cadrul anchetei judiciare asupra scurgerilor de informaţii privind declaraţiile unor martori în scandalul care agită scena politică franceză. Nici percheziţia, nici alte acte judiciare menite "să ne intimideze" nu ne vor opri, scrie "Le Monde", care îşi anunţă intenţia de a continua dezvăluirile, deoarece "a ajuta la dezvăluirea adevărului este cea mai bună cale de a ne apăra libertăţile, care sunt şi ale dumneavoastră". Până în prezent, Parchetul a făcut percheziţii în biroul ministrului apărării şi la domiciliul expertului în informatică Imad Lahoud din Paris, unul dintre personajele-cheie ale afacerii Clearstream. Acesta a avut acces la listingurile informatizate cu numerele de cont ale societăţii luxemburgheze Clearstream, falsificate pentru a putea fi atribuite unor personalităţi, printre care şi ministrul francez de interne, Nicolas Sarkozy. Lahoud, care şi-a pus cunoştinţele la dispoziţia DGSE (contraspionajul francez) pentru lupta împotriva reţelelor teroriste, a negat orice implicare a sa în afacerea Clearstream.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite