Şedinţa CCR nu va avea loc prea curând: Ion Predescu nu e disponibil în următoarea săptămână. Este în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Ion Predescu, unul dintre cei nouă membri ai Curţii Constituţionale Române (CCR), nu poate participa nici săptămâna viitoare la o eventuală şedinţă a Plenului CCR, întrucât se află în vacanţă, într-o staţiune montană. Plecaţi în concediu mai sunt şi alţi judecători ai CCR.

Judecătorul Tudorel Toader i-a cerut ieri preşedintelui Augustin Zegrean convocarea de urgenţă a Plenului CCR pentru a discuta neregulile apărute la Curtea Constituţională după şedinţa din 2 august.

Reamintim că după şedinţa din 2 august, în care au fost respinse toate contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, judecătorii CCR i-au trimis premierului Victor Ponta o adresă în care-i cereau să reactualizeze listele permanente pentru referendum.
 
Acest document i-a permis premierului să anunţe demararea unei ample acţiuni de “periere” a listelor folosite deja la referendum şi declanşarea unui minirecensământ, pentru a stabili câţi români locuiesc în ţară şi câţi în străinătate, toate acestea fiind acţiuni care ar mai fi scăzut cvorumul necesar pentru validarea referendumului şi, prin urmare, pentru demiterea lui triana Băsescu.

Ulterior, cineva din CCR a descoperit că adresa nu coincidea cu cea pe care intenţionaseră judecătorii Plenului să o trimită Palatului Victoria, aşa încât, luni, i-a fost expediată lui Ponta o nouă adresă, în care I se cereau listele electorale folosite la referendum.

În aceeaşi zi a fost trimisă la Monitorul Oficial o erată la hotărârea prin care au fost respinse contestaţiile. Era vorba de un paragraf esenţial în modul de stabilire a cvorumului – fără acele câteva rânduri, românii cu domiciliu în străinătate nu ar fi fost socotiţi la cvorum.

Cel puţin doi judecători CCR – Tudorel Toader şi Ion Predescu, nu ştiau de aceste reveniri ale CCR (adresa şi erata) şi au declarat că rectificările nu puteau fi operate fără întrunirea cu cvorum a Plenului.

Tudorel Toader, acuzat de modificarea adresei

Ieri,”Evenimentul zilei” a publicat o ştire potrivit căreia Tudor Toader şi Gaşpar Acsinte ar fi vinovaţi de greşelile apărute în documentele CCR.

Toader, numit la CCR din partea Camerei Deputaţilor, la propunerea PNL, a intrat aseară la mai multe televiziuni, telefonic, declarând că nu ştia nimic despre cele întâmplate după 3 august.

El nu a răspuns acuzaţiilor aduse de “Evenimentul zilei”, dar a anunţat că i-a cerut preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, convocarea de urgenţă a Plenului.

Între timp, presa a descoperit că Toader este apropiat al unor lideri PNL, printre care şi Relu Fenechiu, unul dintre strategii acestei operaţiuni de demitere a preşedintelui Băsescu.

Predescu nu este disponibil în următoarele 10 zile

Ion Predescu, judecătorul care susţine că era nevoie de şedinţă cu prezenţa a tuturor celor nouă judecători ai CCR pentru a rectifica eroarea din hotărârea dată pe 2 august, se află într-o staţiune montană. “E frumos aici, 27 de grade Celsius, o imagine superbă. Mai stau aici şi săptămâna viitoare, nu se poate face nicio şedinţă”, a declarat Predescu.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite