Sebastian Bodu, căzut în schimbul de focuri dintre Tăriceanu şi Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătui de "prigoana" reprezentantului PD, liberalii au cerut demiterea şefului ANAF Conflictul dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu face victime în

Sătui de "prigoana" reprezentantului PD, liberalii au cerut demiterea şefului ANAF

Conflictul dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu face victime în rândul pediştilor. Primul-ministru a semnat ieri decizia de eliberare din funcţie a şefului ANAF, democratul Sebastian Bodu. Gestul lui Tăriceanu vine după ce mai mulţi lideri liberali au cerut, joi seara, în prima şedinţă a noii conduceri a PNL, demiterea lui Bodu pentru criticile aduse guvernului într-un interviu publicat miercuri în EVZ.

Executivul a anunţat ieri printr-un comunicat de presă, demiterea şefului Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, "pentru inducerea în eroare a opiniei publice în legătură cu măsuri ale guvernului, prin declaraţii de ordin politic". "Prim-ministrul consideră că este inadmisibil ca un secretar de stat să atace decizii ale guvernului, în loc să contribuie la aplicarea lor corectă, poziţionându-se astfel în afara structurilor guvernamentale în care este angajat. Recent Sebastian Bodu a prezentat public o serie de păreri personale legate de taxa pe viciu, de taxa de primă înmatriculare şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care nu au nicio legătură cu calitatea de secretar de stat în care vorbea, ci erau mai degrabă declaraţii de natură politică", se arată în document. Textul îl caracterizează drept iresponsabil pe Sebastian Bodu întrucât acesta a vorbit despre creşterea evaziunii fiscale în urma introducerii taxei pe viciu, bazându-se doar pe "percepţii", şi nu pe date certe sau pe acţiuni specifice ale ANAF.

"S-a umplut paharul"

Mai mulţi lideri PNL, printre care Ludovic Orban, Dan Radu Ruşanu, Puiu Haşotti sau Crin Antonescu, i-au cerut joi seara, premierului Călin Popescu Tăriceanu demiterea imediată a lui Bodu, ca urmare a atacurilor la adresa guvernului, lansate într-un interviu. "De un an îi tot prigoneşte pe ai noştri prin judeţe, iar afirmaţiile de acum au umplut paharul", ne-a declarat un membru al conducerii liberale. Tăriceanu hotărâse joi seara să-i acorde reprezentantului PD un răgaz pentru a-şi retracta afirmaţiile, însă ieri, a semnat eliberarea acestuia din funcţie. Potrivit algoritmului, funcţia de preşedinte al ANAF revine tot PD, democraţii urmând să-i trimită şefului guvernului o propunere în acest sens. Decizia de demitere a lui Bodu a intrat în vigoare tot ieri, odată cu publicarea în "Monitorul Oficial".

PD acuză încălcarea protocolului Alianţei

Decizia primului-ministru, de înlocuire din funcţie a şefului ANAF, încalcă prevederea din protocolul Alianţei D.A. conform căreia o asemenea măsură poate fi aplicată numai după decizia CNC, susţine PD, care anunţă că va analiza în şedinţa BPN de luni gestul politic al premierului. "Motivele invocate de primul-ministru pentru demiterea lui Sebastian Bodu nu justifică înlocuirea acestuia din funcţie. Îi amintim că performanţa ANAF sub conducerea lui Bodu este fără precedent şi îi sugerăm primului-ministru să analizeze activitatea secretarilor de stat după performanţe, şi nu după considerente politice", se arată într-un comunicat al formaţiunii democrate remis, ieri, presei. PD îi sugerează primului-ministru "să nu arunce guvernarea într-o criză".

Gigi Becali: "Se curăţă cancerul"

"Este vorba de o victorie a ţării româneşti şi a Guvernului României. Un guvern cu un handicap era un guvern handicapat. Se curăţă cancerul. Trebuie apreciat că m-a scăpat de grija construirii unei gări în Bucureşti (n.n - Becali se referă la tentativa lui Bodu de a pune sechestru pe Gara de Nord). Este şi o victorie a mea, pentru că am câştigat câteva bătălii cu el, iar acum am câştigat războiul prin dovedirea faptului că am avut dreptate".

Fragmente din interviul compromiţător

Nemulţumirea Comisiei Europene (faţă de taxa pe prima înmatriculare - n.r.) a fost exprimată atât în scris, cât şi verbal: în scris, în raportul de ţară, din septembrie. În PD s-au discutat diferite variante. Ideea este că această taxă nu poate fi mai mare decât cea aplicată la produsele autohtone.

Cu Agenţia de Integritate, pot să vă spun părerea mea ca simplu cetăţean. Se pare că există o lipsă de voinţă din partea celorlalţi colegi, în afara Partidului Democrat.

Eu cred că sunt primul şi cel mai constant critic al taxei pe viciu. Încercăm să cuantificăm pierderea provocată de creşterea evaziunii fiscale care, la rândul său, a fost datorată introducerii taxei pe viciu.

Sebastian Bodu

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite