Scriitori cu trecutul pătat

Kundera – turnător comunist, Grass – membru SS, Celine – admirator al fascismului, Ezra Pound – susţinător al lui Mussolini.Ultima bombă de presă detonată de revista cehă “Respekt” a redeschis răni mai vechi, ce amintesc de mari autori care i-au susţinut pe nazişti sau au fost colaboratori ai poliţiei comuniste.

ll Scriitorul Milan Kundera este suspectat că a colaborat cu poliţia comunistă cehă, în anii ‘50. Un raport găsit în arhivele Ministerului de Interne arată cum acesta a dat poliţiei o informaţie care a dus la prinderea şi încarcerarea lui Miroslav Dvorácek, un agent care lucra pentru un serviciu secret finanţat de americani.

Ulterior, Dvorácek a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, din care a executat 14. Milan Kundera a negat acuzaţiile, dar informaţia preluată de toate publicaţiile internaţionale de top i-a adus imense prejudicii de imagine.

De-a lungul timpului, scriitori români şi străini au avut de suferit din cauza alegerilor politice pe care le-au făcut în trecut.

Cum au trădat scriitorii de Nobel

Recompensat cu premiul Nobel pentru literatură în 1999, scriitorul Günter Grass a recunoscut, într-un interviu din 2006, acordat cotidianului german "Frankfurter Allgemeine Zeitung", că a fost membru al diviziei “Frundsberg” al unităţii de elită creată de regimul nazist, când avea 17 ani.

Grass a mai precizat că în cele câteva luni în care a fost membru al Waffen SS nu a tras niciodată cu arma. Dezvăluirile sale l-au supărat pe câştigătorul premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, care i-a cerut scriitorului german să înapoieze distincţia de cetăţean de onoare acordată de oraşul polonez Gdansk. „Dacă am fi ştiut că a fost înrolat în SS, nu ar fi primit niciodată această distincţie.

 Cel mai bine ar fi ca el să renunţe la ea”, a mărturisit Walesa. În apărarea lui Grass a sărit scriitorul Mario Vargas Llosa, care a declarat că nu înţelege „proporţiile exagerate pe care le-au generat în lume aceste dezvăluiri. Ele afectează opera lui Günter Grass? Nu. De ce a tăcut? Pur şi simplu pentru că i-a fost ruşine şi pentru că a regretat cu siguranţă că a îmbrăcat acea uniformă”, a spus Llosa. Cu toate acestea, anul trecut, Günter Grass a fost sărbătorit, la împlinirea vârstei de 80 de ani, cu mult fast de oraşul său natal Gdansk.

Şi scriitorul norvegian Knut Hamsun, premiat cu Nobel pentru literatură în 1920, a fost susţinătorul Germaniei şi al culturii germane şi un oponent al imperialismului britanic şi al Uniunii Sovietice. El a sprijinit Germania în Primul şi în cel de-al Doilea Război Mondial. În ciuda popularităţii sale în Norvegia, reputaţia lui Hamsun a scăzut considerabil, din cauza afinităţilor sale politice. După întâlnirea lui cu Joseph Goebbels în 1943, Hamsun i-a trimis cadou acestuia medalia Nobel. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Hamsun a fost arestat la domiciliu. El a negat că a fost partizan al partidului fascist Nasjonal Samling şi că tot ce a urmărit el a fost „în interesul Norvegiei”.

Celine n-a fost iertat de francezi

Scriitorul francez Louis-Ferdinand Céline a fost acuzat de antisemitism în perioada nazistă. După prăbuşirea nazismului, între 1945 şi 1947 a fost încarcerat, pentru 18 luni, în Danemarca, ţară care a refuzat să-l extrădeze în Franţa. În 1950, el a fost condamnat în absenţă, în ţara natală, la un an de închisoare şi declarat  „ruşine naţională”. Nici până în prezent francezii nu l-au iertat. Centenarul naşterii lui Céline a trecut aproape neobservat în mediile literare.

La sfârşitul anului 1931, Pierre Drieu La Rochelle a scris “L’Europe contre les patries”, în care îşi prezenta poziţia antihitleristă, însă începând cu 1934 a îmbrăţişat nazismul ca pe un „antidot împotriva mediocrităţii democraţilor liberali”. Drieu La Rochelle s-a alăturat Partidului Popular Francez fascist în 1936. El a sprijinit ocupaţia nazistă în nordul Franţei. După invadarea Parisului, a devenit figura principală a colaboraţionismului cu naziştii în cultura franceză. După ce Parisul şi-a recâştigat independenţa în 1944, a trebuit să se ascundă. Drieu s-a sinucis în martie 1945. 

Kapuscinski, „spionul comunist”

Recunoscut drept cel mai bun jurnalist est-european al generaţiei sale, Ryszard Kapuscinski, scriitor şi reporter polonez, a fost numit anul trecut „spion comunist”. Newsweek Poland a scris că Ryszard Kapuscinski, care a murit în ianuarie 2007, a călătorit pe tot globul, “raportând” 27 de revoluţii. În mare parte din cariera sa în Polonia comunistă, el a fost angajatul agenţiei de ştiri a statului, PAP. Newsweek a dezvăluit că autorul polonez a colaborat cu poliţia secretă timp de cinci ani, la sfârşitul anilor `60, însă a recunoscut că nu există suficiente documente în acest sens.

Nici numele lui Martin Heidegger n-a scăpat nepătat. Acesta s-a înscris în Partidul Naţional Socialist, în 1933, după venirea la putere a lui Hitler. Comportamentul său politic a fost ambiguu, pe de o parte a respins concepţiile rasiste ale nazismului, declarându-se împotriva arderii cărţilor  “suspecte” pe teritoriul universităţii, pe de altă parte n-a întreprins nimic pentru a împiedica antisemitismul. După sfârşitul războiului, a fost supus procesului de “denazificare” şi suspendat de la universitate. În 1950 a fost reintegrat în corpul universitar, însă după doi ani s-a pensionat.

Poetul lui Mussolini

Din cauza orientărilor sale politice şi a sprijinului pentru Mussolini, poetul american Ezra Pound şi-a făcut mulţi duşmani. L-a întâlnit personal pe Mussolini în 1933 şi a dezaprobat implicarea Americii în al Doilea Război Mondial. Totuşi, istoricii s-au pus de acord că Ezra Pound a jucat un rol vital în literatura engleză modernă a secolului trecut.

Un alt scriitor, Robert Brasillach a devenit „nazist” de frică. În 1940, soldat fiind, francezul a fost capturat de germani şi ţinut prizonier pentru câteva luni. După eliberarea sa, a început să scrie în favoarea politicii naziste. Brasillach a fost trimis în judecată pe 19 ianuarie 1945, după eliberarea Parisului, fiind condamnat la moarte. Sentinţa a stârnit rumoare în cercurile literare franceze.

O petiţie prin care se cerea salvarea acestuia, semnată printre alţii de François Mauriac, i-a fost trimisă lui Charles De Gaulle. Acesta a fost de neclintit, iar Brasillach a fost executat.

Dosarele politice ale autorilor români

Documentele CNSAS au scos la iveală numele de cod al lui Augustin Buzura. „Gusti”, mai apoi „Oşanu”, ar fi fost racolat, într-o primă încercare, în 1967, continuându-se acţiunea până în anii ‘80. S-a scris în presă că Buzura a avut „relaţii cordiale cu securiştii, oferindu-le cărţile sale cu dedicaţie şi invitându-i în propria casă”.

Din documente rezultă că el nu a fost informator, ci a fost folosit de colonelul de Securitate Ilie Merce, cu care se întâlnea periodic ca agent de influenţă. Augustin Buzura a dezminţit acuzaţiile de colaborare cu Securitatea, calificându-le drept “un jeg imens şi sinistru”.

Doinaş, apărat de colegi

Informaţia conform căreia Ştefan Augustin Doinaş a fost turnător a fost făcută publică în 2003, în Parlamentul României, de către Adrian Păunescu. S-a întâmplat la un an de la moartea lui Doinaş, însă toată această deconspirare s-a întors împotriva lui Păunescu, deoarece mai mulţi scriitori au sărit în apărarea lui Augustin Doinaş, care a făcut închisoare în perioada comunistă, iar după 1989 şi-a susţinut intens opiniile anticomuniste. Tot în 2003, Adrian Păunescu „l-a demascat” şi pe răposatul scriitor Ion Caraion (nume de cod: „Artur”) că ar fi fost unul dintre informatorii fostei Securităţi.

Un preşedinte acuzat

Cu numele de cod „Udrea“, Eugen Uricaru a fost deconspirat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în urmă cu trei ani, la solicitarea Doinei Cornea, care i-a cerut acestuia să se retragă din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. “Dacă nu aţi fi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, aş păstra tăcerea. Dar aşa, mă simt obligată să vă solicit să vă retrageţi din funcţie şi să nu mai candidaţi pentru un nou mandat.

În cazul acesta, veţi beneficia de tăcerea mea. Dacă însă nu veţi înţelege să vă retrageţi (aşa cum decenţa ar impune să procedaţi), mă voi vedea obligată să fac public documentul în cauză”, a precizat Doina Cornea într-o scrisoare adresată lui Uricaru. Neprimind vreun răspuns la această scrisoare şi nici informaţia că Eugen Uricaru s-ar fi retras din funcţie, Doina Cornea a făcut publice informaţiile.

Analistul politic Stelian Tănase consideră că scriitorii care-şi recunosc trecutul sau care sunt deconspiraţi se izbesc în primul rând de dispreţul şi dezaprobarea societăţii. “Le ştirbeşte din reputaţie, din prestigiu, din statut. În momentul în care spui că un scriitor a fost informator, nu ştiu cine-l mai citeşte, decât dacă spune cum a devenit informator. Au fost unii care au recunoscut, alţii au fost prinşi cu raţa-n gură”, spune Stelian Tănase.

„O dezvăluire neruşinată”

„Învinuiesc o asemenea stare, activitate, josnicie din partea lui Milan Kundera, numai că nu cunoaştem condiţiile în care s-au produs asemenea trădări, murdării, denunţuri. S-ar putea ca presiunea nu fizică, ci cea morală să fi fost de o asemenea ascuţime, care să amuţească, să aburească realitatea. M-a întristat vestea. Această dezvăluire este puţin neruşinată (faptele se cunoşteau), pentru că a fost păstrată până în momentul loviturii în moalele capului.

Mă feresc să judec categoric asemenea situaţii. Istoria este plină. Însă, opera lor rămâne opera lor. Este rezultatul unei fiinţe superbe care a locuit într-una urâtă" – Mircea Horia Simionescu, scriitor, laureat al Premiului Prometheus pentru Opera Omnia, 2008.

Deconspirarea, o utopie

În 2006, Uniunea Scriitorilor a organizat dezbaterea “Scriitorii şi securitatea”. Prezent la eveniment, Stelian Tănase a precizat că USR “nu ar risca nimic” dacă va solicita deschiderea dosarelor scriitorilor şi ar publica o listă. Uniunea a solicitat CNSAS să-i pună la dispoziţie doar dosarele persoanelor din conducerea sa, dar nu a solicitat şi deschiderea dosarelor celorlalţi membri.

„Nu s-a rezolvat nimic”

Contactat de “Adevărul literar şi artistic” şi întrebat dacă vor mai fi deconspirări surpriză, Stelian Tănase a spus că lista ar mai fi şi acum de actualitate, dar crede că n-o va solicita nimeni. “A fost o vâlvătaie atunci, şi unii, ca să nu se întâmple chestia asta, au simulat tot felul de dezbateri publice, colocvii, seminarii, ca s-o dezamorseze şi să zică: «Gata, am rezolvat-o şi pe asta!» Nu s-a rezolvat nimic, n-au apărut dosarele, nu s-au publicat liste.

A fost un mic spectacol pentru presă, fără vreun rezultat”, a precizat scriitorul. Stelian Tănase susţine şi acum că ar fi necesar să se întocmească o listă cu nume ale celor care au colaborat cu Securitatea, dar, mai ales, cu victimele regimului comunist.

”Trebuie să-i publicăm şi pe cei care au rezistat presiunilor, pe cei care au fost bătuţi, schingiuiţi, cărora li s-au distrus carierele şi au refuzat colaborarea, tocmai ca să existe un echilibru şi să nu lăsăm impresia unei vânători de vrăjitoare. Sunt şi scriitori care au fost cenzuraţi, au scris cărţi pentru sertar sau au emigrat. Unii s-au purtat bine în situaţia asta”, a pus Stelian Tănase, care l-a dat ca exemplu pe Nicolae Steinhardt.