Schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi MApN riscă să fie anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul privind schimbul de terenuri între MApN şi Gigi Becali, cercetat de procurorii anticorupţie, ar putea fi anulat, dacă magistraţii vor da curs cererii făcute de un bucureştean care


Contractul privind schimbul de terenuri între MApN şi Gigi Becali, cercetat de procurorii anticorupţie, ar putea fi anulat, dacă magistraţii vor da curs cererii făcute de un bucureştean care îşi revendică o parte din terenul supus tranzacţiei.
Bucureşteanul Costache Trifu a depus o sesizare la Judecătoria Buftea prin care cere anularea parţială a contractului 1215/04.06.1999, încheiat între George şi Luminiţa Becali şi MapN, privind un schimb de terenuri de 20 de hectare în zona Băneasa-Pipera, cu 21 de hectare situate în satul Stefăneşti de Jos - Ilfov. Petentul susţine că este moştenitorul de drept al unei parcele de aproape 2 ha, în comuna Voluntari, sat Pipera, Tarlaua 15, lot care ar face parte din suprafaţa supusă contractului.
O retrocedare cu cântec
Specialiştii în drept funciar susţin că, dacă magistraţii vor da curs acestei cereri, vor da naştere unui precedent judiciar, iar alţi proprietari cu terenuri în zonă, care nu au fost puşi în posesie, vor face demersuri similare. Potrivit cererii de chemare în judecată, Trifu susţine că a făcut demersuri pentru a intra în posesia unei moşteniri de la părinţii săi, încă din 1995, după apariţia Legii Fondului Funciar. Comisia judeţeană Ilfov de aplicare a Legii Fondului Funciar a emis decizia prin care i s-au acordat acţiuni la SC Agroindustriala Mogoşoaia. În septembrie 1995, bucureşteanul a semnat un contract de arendă pe cinci ani cu SCAI Mogoşoaia, urmând să decidă dacă prelungeşte arenda sau dacă intră în posesie. În 2000, acesta a decis întreruperea contractului de arendă şi a cerut să fie împroprietărit cu terenurile părinţilor. Cum SCAI nu a răspuns adreselor, Trifu a dat societatea în judecată şi, în paralel, a efectuat identificarea terenului, cu ajutorul unui expert topograf de de la Primăria Voluntari. În timp ce topograful a identificat terenul, Judecătoria Buftea a somat, prin două decizii judecătoreşti, SCAI să întocmească planurile de parcelare, să le pună la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii 18/1995 şi a obligat autorităţile competente să elibereze titlul de proprietate.
Teren predat ilegal
"În baza acestor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, am soliciat punerea mea de îndată în posesie, dar mi s-a adus la cunoştinţă faptul că terenul meu, în mod ilegal, a fost predat de către SCAI Mogoşoaia către MapN, iar acesta, la rândul său, l-a trecut în proprietatea soţilor Becali", povesteşte Costache Trifu, în cererea de chemare în judecată. El mai susţine că aceste transferuri s-au făcut ilegal, deoarece SCAI Mogoşoaia era administratorul, şi nu proprietarul terenului, şi că, drept consecinţă, contractul de schimb imobiliar Becali - MapN
este lovit de nulitate. În replică, consilierul MApN a depus o cerere de întâmpinare în care solicită respingerea cererii, motivând că reclamnatul nu a făcut dovada cu acte că este moştenitorul părinţilor săi şi că nu a adus dovezi că suprafaţa de teren moştenită ar fi cea supusă schimbului imobiliar. Reamintim că Gigi Becali a primit de la MApN 20,9 hectare de teren în zona Pipera-Băneasa, în schimbul unuia de 21,5 hectare în satul ilfovean ştefăneştii de Jos. Diferenţa de preţuri ale terenurilor ar fi fost de peste trei milioane de
dolari, în favoarea lui Gigi Becali.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite