Scandalul "Irakgate" ia amploare pe coridoarele puterii la Londra si Washington

* Strans cu usa in Camera Comunelor, premierul Tony Blair anunta deschiderea unei anchete parlamentare * Vicepresedintele Dick Cheney si alte oficialitati americane ar fi exercitat presiuni asupra serviciilor secrete pentru prezentarea unor rapoarte care sa justifice interventia in Irak

Nedescoperirea nici pana astazi, la aproape doua luni de la prabusirea regimului lui Saddam Hussein, a celei mai mici dovezi asupra existentei armelor irakiene de distrugere in masa, principala justificare a declansarii interventiei militare impotriva acestui regim, pare a pune in serioase dificultati oficialitatile de la Washington si Londra. De pe acum se vorbeste de un scandal "Irakgate", dupa modelul faimoasei afaceri Watergate, soldata, acum aproape trei decenii, cu demisia fostului presedinte american Richard Nixon. Cel mai expus pare a fi premierul britanic Tony Blair, care a avut de facut fata, miercuri, unei furtunoase dezbateri in Camera Comunelor. El a fost literalmente supus unui veritabil bombardament de intrebari si acuzatii, inclusiv din partea unor deputati din randurile propriului Partid Laburist, privind modificarea unor rapoarte ale serviciilor secrete, menite sa legitimeze interventia antiirakiana. Este vorba de introducerea unui pasaj controversat despre posibilitatea ca regimul de la Bagdad sa activizeze armele de distrugere in masa in rastimp de numai 45 de minute, ceea ce nu s-a adeverit, pentru simplul motiv ca, in cursul razboiului, irakienii nu au folosit nici un fel de asemenea arme. In timpul dezbaterilor, liderul opozitiei conservatoare, Iain Duncan Smith, a declarat ca "nimeni nu mai crede un cuvant" din ce spune Blair si ca insasi credibilitatea guvernului este "sub semnul intrebarii", in timp ce fostul ministru laburist, Clare Short, a avut cuvinte la fel de aspre: "Faptul ca am fost inselati in ce priveste o actiune militara este o acuzatie deosebit de grava, deoarece inseamna ca putem fi inselati in orice alta chestiune". Strans cu usa, Blair a negat categoric ca referirea la cele 45 de minute ar fi fost adaugata la cererea colaboratorilor sai si a dezmintit ca informatia respectiva ar fi fost primita din partea unui transfug irakian dubios, precizand ca ea a fost furnizata de o sursa irakiana de incredere (respectiv, un general in activitate, potrivit relatarilor presei). Pe de alta parte, el a sustinut afirmatia unuia dintre colaboratorii sai apropiati, John Reid, membru al cabinetului, care a dat vina pe "elemente scelerate" ("rogue elements") din randurile serviciilor secrete britanice, care ar fi transmis presei informatii rauvoitoare. Replica liderului Partidului Liberal Democrat, de opozitie, Charles Kennedy, a venit pe loc: "In cine sa mai aiba opinia publica incredere, daca guvernul ne anunta ca nu mai poate avea incredere deplina in propriile servicii secrete?" In concluzia dezbaterilor, premierul a anuntat ca va avea loc o ancheta a Comisiei parlamentare pentru serviciile secrete si securitate, dar presa atrage atentia ca membrii acestei comisii sunt numiti de guvern, incat cu greu sunt de asteptat dezvaluiri senzationale. Scandalul nu a ramas fara urmari in randurile opiniei publice. Potrivit unui sondaj realizat de Daily Telegraph, 44 la suta dintre cei intrebati se simt inselati in legatura cu razboiul din Irak, iar unul dintre fruntasii laburisti cei mai respectati, lordul Healey, crede ca Blair ar trebui sa-si dea demisia, daca se va adeveri ca s-a inselat in privinta armelor de distrugere in masa sau, si mai rau, daca a facut declaratii false. Chestiunea continua sa faca valuri si dincolo de Ocean. Washington Post dezvaluie, astfel, ca vicepresedintele Dick Cheney si seful cabinetului sau ar fi facut presiuni asupra unor analisti ai CIA pentru a adapta estimarile lor la exigentele administratiei Bush. Si ministrul adjunct al Apararii, Paul Wolfowitz, ar fi exercitat asemenea presiuni, indemnandu-i pe analisti sa intocmeasca rapoarte care sa demonstreze necesitatea urgenta a unei interventii in Irak. Ziarul citeaza, sub protectia anonimatului, opinia unuia dintre acesti analisti, potrivit caruia purtarea celor care ar fi facut presiuni ar fi fost "grosolana" si ca Wolfowitz ar fi tratat "cu dispret" munca analistilor.