Scandal SIDA în maternitatea Giuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

oficial spitalul, că nu păstrează secretul profesional, dezvăluind celorlalţi pacienţi identitatea seropozitivilor, că nu au mănuşi de protecţie şi nu aplică normele de securitate, astfel

oficial spitalul, că nu păstrează secretul profesional, dezvăluind celorlalţi pacienţi identitatea seropozitivilor, că nu au mănuşi de protecţie şi nu aplică normele de securitate, astfel că instrumentele ar putea fi refolosite fără a fi sterilizate.
Medicii neagă acuzaţiile, spunând că la maternitate se respectă drepturile pacienţilor şi se iau toate măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor. De fapt, discriminarea pleacă de la Ministerul Sănătăţii, care a stabilit că gravidele infectate cu HIV vor naşte numai la "Panait Sârbu", pe motiv că are personalul cel mai bine pregătit. Ghidurile internaţionale spun că măsurile de precauţie trebuie să fie la fel de severe în toate cazurile, fiindcă nu se poate şti cine este infectat şi cine nu. O persoană "normală" poate avea hepatită C sau HIV fără să ştie.
Izolarea seropozitivilor declaraţi îi face pe aceştia să se ascundă şi să piardă şansa unui tratament eficace, inducând un fals sentiment de siguranţă, care va relaxa măsurile de protecţie.Săptămâna trecută, asistenţii sociali ai ARAS au vizitat la maternitate o tânără seropozitivă, de 25 de ani, care trebuia să nască prin cezariană, procedeu-standard menit să reducă riscul de transmitere a HIV la copil. Aceştia povestesc că gravida era programată la ora 14,30, dar, venind alte gravide
sănătoase
, a fost lăsată ultima. Când ea a întrebat de ce, medicul i-ar fi răspuns
ştii tu mai bine!
. Dacă poziţionarea operaţiei la sfârşitul zilei are drept scop evitarea contaminării, atunci curăţenia şi antiseptia lasă de dorit: sala trebuie să fie sterilă după orice intervenţie, la orice oră! În timp ce urcau scările, membrii ARAS au fost întrebaţi de către o asistentă
din celălalt capăt al holului
pe cine caută. Când au strigat numele, asistenta medicală a ţipat pe holul plin de pacienţi:
A, o căutaţi pe aia cu SIDA?
. şi personalul nemedical ştia diagnosticul şi cerea detalii vizitatorilor despre cum s-a infectat şi cum a rămas însărcinată. Cei de la ARAS mai susţin că au văzut cum o asistentă, ţinând fără mănuşi copilul, cu urme vizibile de sânge pe el, a ieşit în fugă din sala de operaţii şi a traversat holul cu vizitatori, ducându-l la izolare. Izolarea nu ar fi necesară dacă asistentele ar folosi mănuşi şi ar respecta normele de igienă pentru toţi copiii, care nu au cum interacţiona şi nu sunt în pericol să-şi transmită boli decât prin intermediul personalului de îngrijire. În schimb, tratamentul antiviral preventiv, pentru reducerea riscului de contaminare de la mamă, nu a fost administrat la timp. Când cei de la ARAS au găsit flaconul de sirop nedesfăcut, asistenta a recunoscut că nu a avut vreme să-l administreze. Cele două asistente sociale spun că au surprins şi o discuţie între medicii de la neonatologie şi de la ORL, îngrijoraţi că anumite instrumente ce trebuiau aruncate după tratarea bebeluşului ar fi ajuns, din greşeală, la altă sală de operaţii. Dr. Mihai Mitran spune că femeia avea TBC, semipareză şi toxoplasmoză cerebrală, ce i-ar putea crea probleme psihice. "Este o persoană mai labilă psihic, dar eu m-am despărţit de ea în bune condiţii şi a rămas să ne vedem la control", ne-a declarat dr. Mitran. El neagă că s-ar fi produs vreo încurcătură şi spune că trusele medicale sunt de unică folosinţă. Dr. Mitran spune că asistentele ARAS nu au vrut să respecte procedura la externare. În loc ca o ambulanţă de la Spitalul "Victor Babeş" să vină să preia pacienta de la Giuleşti, au preferat să o ducă ele cu maşina.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite