Satul urmărit penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din Vorniceni riscă să-şi piardă soţii pentru că aceştia au vrut să înşele statul

Moldovenii mint autorităţile şi se declară mai avuţi ca să primească subvenţii consistente de la stat. Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în localitatea Vorniceni (judeţul Botoşani), unde poliţiştii au descoperit că 50 de ţărani au declarat mai multe animale decât aveau în realitate, pentru a primi subvenţii mai mari. Statul şi Uniunea Europeană alocă 490 de lei pentru fiecare bovină şi 35 de lei de ovină, doar dacă fermierul deţine minimum trei bovine sau cel puţin 50 de ovine. Sătenii au minţit ca să se încadreze în acest barem.

"Dosarele au fost trimise Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Cele 50 de persoane sunt acuzate de tentativă de înşelăciune şi fals în declaraţii, riscând între trei luni şi şase ani de puşcărie", a declarat Manuela Ieremie, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani. Dau vina pe veterinar La un pas de arestare, ţăranii se apără şi dau vina pe medicul veterinar al comunei care nu le-ar fi înregistrat animalele. ,,Noi nu am inventat animalele. Ele există, numai că medicul veterinar nu le-a înregistrat. Noi nu am ştiut asta, aşa că le-am trecut în declaraţii şi am solicitat subvenţie pentru ele", a declarat săteanul Dorel Fieraru.

Oamenii mai spun că pentru întocmirea dosarelor au apelat la medicul veterinar din comună, Laura Pintilei, şi că aceasta nu i-ar fi informat că animalele nu sunt luate în evidenţa DSV. "Am întrebat-o pe doamna doctor de ce nu au fost trecute animalele în evidenţe iar ea ne-a zis că nu ştie. Acum e pe litoral, iar noi suntem căutaţi de procurori", a declarat un alt sătean. Probleme în toată Moldova Cea mai gravă situaţie este în judeţul Botoşani, unde s-au întocmit deja 1.200 de dosare penale, în principal pentru declararea unor suprafeţe de pământ mai mari decât în realitate. Socoteala e simplă. Pentru fiecare hectar cultivat, un ţăran primeşte aproape 100 de euro. Însă probleme asemănătoare cu cele din Botoşani s-au înregistrat în toată Moldova. Autorităţile iau măsuri în funcţie de gravitatea minciunii. "Dacă un agricultor declară suprafeţe mai mari cu 30% decât în realitate, el va primi o subvenţie redusă. Dacă procentul variază între 31 şi 50%, nu va mai primi ajutorul bănesc timp de un an. În situaţia când procentajul depăşeşte 50%, proprietarii agricoli nu vor primi subvenţii timp de trei ani", a declarat Paul Kmen, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Iaşi.

La Neamţ 3.000 de agricultori care au minţit statul pentru a obţine subvenţiile aferente anului 2007 nu vor primi niciun leu în acest an. Situaţia este mai gravă la Suceava, unde 33.200 de oameni dintr-un total de 56.000 au dat declaraţii în fals. La Bacău au fost depistaţi 14.000 de fermieri care au minţit statul, iar la Iaşi suprafaţa agricolă declarată este cu 46.000 de hectare mai mare decât în realitate. (Material realizat cu ajutorul corespondenţilor)

Un neamţ în topul mincinoşilor

Cea mai mare suprafaţă necultivată, pentru care a fost solicitat sprijin financiar, a fost anunţată de firma Orgapic SRL din Neamţ, care nu a putut justifica aproape 850 de hectare. "A fost o greşeală în contabilitate şi nu vom mai primi subvenţiile pentru anul trecut", a declarat Karleta Popa, administratorul firmei. Orgapic SRL este deţinută de cetăţeanul german Kruger Wolf, care a luat în arendă peste 4.200 de hectare numai în judeţul Iaşi, prin intermediul mai multor societăţi comerciale. Acesta mai deţine terenuri şi în Neamţ.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite