Satu Mare a pierdut 120 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satu Mare rămâne fără mall-uri şi parcare subterană după ce investitorii au stopat lucrările din lipsă de bani. În momentul de faţă nu există un termen stabilit pentru reluarea lucrărilor la niciunul dintre proiectele începute.

Criza financiară a lovit din plin municipiul Satu Mare. Cele mai importante proiecte s-au oprit din lipsă de investitori. Dacă la început existau promisiuni de reluare a proiectelor stopate, acum edilii locali îşi pun semne de întrebare. Ştiu doar că proiectele nu vor fi abandonate, însă când vor fi reluate, termene de finalizare, investitori, acestea rămân o necunoscută şi pentru ei.

Un proiect extrem de important, care trebuia finalizat în semestrul patru al acestui an este Complexul Armonia, în cadrul căruia era prevăzut şi un hypermarket Carrefour, situat pe bulevardul Lucian Blaga. Investiţia de 50 de miloane de euro este deocamdată în aşteptare, după ce oprirea lucrărilor pe şantier a fost bruscă, de pe o zi pe alta. Reprezentanţii companiei RED, dezvoltatorul proiectului, au negat în noiembrie 2008 faptul  că ar avea vreo problemă cu investitorii. Însă, edilul şef infirmă informaţia. “Ştim că au probleme cu finanţarea, şi-au schimbat investitorii. Am înţeles că lucrările vor fi reluate cât de curând”, a declarat primarul Iuliu Ilyes. Termenul de finalizare, mai 2009 se apropie cu paşi repezi, iar complexul este în stand-by. La ora actuală, paznicii păzesc utilajele pe şantier. Complexul era prevăzut cu un magazin de bricolaj, o galerie comercială cuprinzând 100 de magazine şi 1000 de locuri noi de muncă.

Atrium Center – doar vis la Satu Mare

Un alt proiect, de mare amploare stă şi el sub semnul întrebării. Este vorba despre Atrium Center, care trebuia să fie primul centru comercial din Satu Mare, cu o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, 900 locuri de parcare, peste 100 de magazine, 10 săli de cinema, sală de fitness şi spaţii de joacă. Proiectul, în valoare de 61 de milioane de euro, s-a oprit în vara anului trecut, după ce grupul britanic Dawnay Day a cumpărat, în iunie, un teren cu o suprafaţă de 2,7 hectare pe strada Corvinilor. “Există doar PUZ-ul aprobat pentru această investiţie. Autorizaţia de construcţie nu a fost eliberată. Avem semnale pozitive şi negative, însă nu cred că vor renunţa la un astfel de proiect”, a declarat edilul şef.

Fără parcare subterană

Municipiul rămâne şi fără parcarea subterană din parcul Libertăţii. Grupul spaniol de firme care s-a angajat să o construiască s-a retras din lipsă de fonduri. În luna octombrie 2008, consorţiul de firme spaniol a trimis primăriei o adresă prin care anunţa oficial că a pregătit documentaţia pentru licitaţie, însă la recomandarea specialiştilor financiari, a hotărât că o astfel de investiţie nu este viabilă în acel moment. Proiectul prevedea construirea a 400 de locuri de parcare, pe două niveluri. Valoarea proiectului se ridica la suma de 10 milioane de euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite