Satu Mare: Biuţa a făcut recurs, dar i-a fost respins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare:   Biuţa a făcut recurs, dar i-a fost respins
Satu Mare: Biuţa a făcut recurs, dar i-a fost respins

Tribunalul Satu Mare a respins ieri ca nefondată cererea de recurs formulată de Ionel Rostaş, zis “Biuţa” împotriva măsurii de arestare preventivă. La fel ca data trecută, tânărul a fost citat la domiciliu şi cum era de aşteptat, acesta nu s-a prezentat.

Avocatul lui Biuţa a formulat o cerere de amânare a recursului, pe motiv că are un alt process la Bucureşti. Pentru că a uitat să depună împuternicerea avocaţială, care atestă că este apărătorul lui Ionel Rostaş, Tribunalul Satu Mare i-a desemnat un avocat din oficiul tânărului Rostaş şi a luat decizia că măsura de arest prevenitiv pentru 29 de zile, emisă pe numele său, în data de 22 august este legală şi în consecinţă au respins recursul.

De o săptămână, Ionel Rostaş este dat în urmărire generală, fiind acuzat de ucidere din cuplă. Poliţiştii şi jandarmii din toată ţara îl caută în continuare pe fiul samsarului de cai, scăpat cu uşurinţă din mâinile oamenilor legii.

Accidentul pentru care este cercetat a avut loc în data de 8 august 2009, pe drumul Careiului, eveniment soldat cu decesul unui tânăr de 19 ani. Familia îndoliată vrea în continuare să se facă dreptate, cerând pedeapsa maximă în cazul lui Ionel Rostaş.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite