Şase poli de dezvoltare urbană în Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase oraşe din Transilvania primesc fonduri printr-un program dedicat comunităţilor care fac legătura între marile oraşe şi cele mici şi mijlocii. Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu, Târgu-Mureş şi Deva beneficiază de zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea urbană.

Începând din 2 decembrie, cele 13 oraşe din România desemnate poli de dezvoltare urbană pot solicita fonduri europene printr-un program de finanţare dedicat exclusiv lor. La nivel naţional, prin această schemă de finanţare au fost alocate aproape 250 de milioane de euro.

În Transilvania sunt şase oraşe care au statutul de pol de dezvoltare urbană: Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, în Regiunea Nord-Vest, respectiv Sibiu şi Târgu-Mureş, în Regiunea Centru, şi Deva, în Regiunea Vest.

Diferenţe semnificative de alocări

Diferenţele de alocări între regiuni pentru polii de dezvoltare urbană sunt mari. Astfel, Râmnicu Vâlcea, din Regiunea Sud-Vest, un oraş cu o populaţie de 107.000 de locuitori la recensamântul din 2002, are alocate 38,2 milioane de euro, fiind singurul pol de dezvoltare din regiunea respectivă.

În schimb, în Regiunea Nord-Vest, cei trei poli de dezvoltare urbană, Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, care, potrivit aceluiaşi recensământ, totalizează aproape 460.000 de persoane, vor împărţi frăţeşte suma de 32,96 milioane de euro, revendindu-le câte 10,98 milioane de euro.

Aceste diferenţe sunt explicate de autorităţi chiar prin scopul programului, acela de a atinge un echilibru între regiunile de dezvoltare. „Este o regulă principală la Uniunea Europeană. S-a făcut o împărţire agreată de toate regiunile, scopul programului fiind echilibrarea dezvoltării în România. Astfel, regiunile mai dezvoltate, cum sunt Centru, Vest şi Nord-Vest, primesc mai puţini bani, pentru că sunt mai dezvoltate”, a declarat pentru „Adevărul” ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely.

Oraşe-liant

Reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest au precizat că, la baza repartizărilor făcute de guvern, stă un algoritm care ia în calcul suprafaţa, populaţia şi dezvoltarea economică a regiunilor. Schema de finanţare vizează proiecte privind reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri şi reabilitarea infrastructurii sociale, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Polii de dezvoltare urbană au fost stabiliţi de guvern şi au rolul de liant între polii de creştere, care sunt cele mai mari oraşe din ţară, respectiv Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa. Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara, şi oraşele mici şi mijlocii.

Întrunire la Cluj

Reprezentanţii oraşelor Baia Mare, Oradea şi Satu Mare vor fi prezenţi astăzi la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) din Cluj pentru inaugurarea schemei de finanţare, dar şi pentru a primi îndrumări. „Am trimis faxuri la primăriile Baia Mare, Oradea şi Satu Mare şi cel mai probabil vor participa echipele de proiect”, au declarat reprezentanţii ADRNV.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite