Sărbătoarea Castanelor, fără bani de la buget
0Municipalitatea nu a alocat niciun ban pentru festivalul castanelor din acest an. Primăria se luptă cu bugetul de austeritate de anul acesta, astfel că a decis să renunţe la unele cheltuieli.
Una din cele mai importante sume care era alocată anual de la buget era destinată Sărbătorii Castanelor, care de 16 ani a devenit emblema municipiului Baia Mare. Anul trecut au fost alocaţi 600.000 de lei, dar anul acesta s-a renunţat la aceşti bani.
„Va trebui să ne descurcăm doar din sponsorizări” a afirmat primarul Cristian Anghel. De asemenea, edilul a arătat că nici iluminatul ornamental nu va fi finanţat de la buget, în acest an şi că, totodată, se înceară diferite măsuri pentru încasarea impozitelor.
„Nu avem cuprins nicun leu anul acesta pentru Sărbătoarea Castanelor, nici pentru iluminatul ornamental. Sperăm să reuşim să creştem veniturile proprii, adică să îi stimulăm pe oameni să îşi achite la timp impozitele. Am încercat să luăm deja măsuri pentru a creşte încasările şi vom trece la blocarea unor conturi sau chiar la executarea silită”, a precizat Anghel. Suma estimată pentru bugetul local din acest an se ridică la valoarea de 246.928.000 de lei.
Cheltuieli reduse cu 15%
Tot la buget redus se află şi învăţământul, şi cultura, dar şi cheltuielile din primărie. Astfel, cheltuielile de bunuri şi servicii au fost reduse cu 15 %, iar investiţiile din învăţământ se vor putea face doar din alte surse. „Cheltuielile de reparaţii capitale şi investiţii la învăţământ se vor realiza numai din surse atrase. În acest an vom finanţa doar lucrările începute, în măsura în care vom reuşi. La reparaţiile curente am asigurat restanţele, iar investiţii la nivelul unităţilor sanitare noi nu se vor face în acest an”, a mai spus Cristian Anghel.
Tot ca o măsură de contracarare a crizei, posturile vacante din primărie au fost blocate, iar orele suplimentare sunt anulate şi vor fi echivalate cu zile libere.
Străzi reparate cu bani puţini
Şi bugetul pentru întreţinerea curentă şi reparaţia străzilor a fost redus, astfel că investiţiile preconizate a fi finalizate anul acesta vor fi amânate.
În această situaţie se află strada Vasile Lucaciu din Baia Mare, care alături de strada Grănicerilor pare a fi din categoria „coşmarul şoferilor”.
Primarul Cristian Anghel a precizat că, deşi se află pe lista priorităţilor şi s-a dat deja ordin pentru începerea lucrărilor de reparaţii la strada Vasile Lucaciu, aceasta nu va fi finalizată în acest an din cauza lipsei de fonduri.
Nesincronizare cu E.ON
Primarul Cristian Anghel s-a plâns de lipsa de sincronizare cu E.ON, care face lucrări de reparaţii la reţeaua de gaz după ce primăria repară drumurile. „Sunt situaţii în care noi avem în plan reabilitarea drumului în 2009, ei au în plan lucrări la reţeaua de gaz în 2010. Sau sunt situaţii în care am încercat să ne sincronizăm lucrările, iar ei ne spun că li s-a tăiat investiţia şi că trebuie să aştepte.”, se plânge primarul.