Săracul oltean înjunghiat de porc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porcul care şi-a omorât stăpânul a fost, până la urmă, pregătit pentru parastasul stăpânului
Porcul care şi-a omorât stăpânul a fost, până la urmă, pregătit pentru parastasul stăpânului

Un bărbat de 49 de ani, din oraşul vâlcean Călimăneşti, a murit după ce porcul pe care voia să-l taie i-a secţionat carotida cu o copită. Gheorghe Cocoş, sudor la o societate comercială din Râmnicu Vâlcea, a avut ieri-dimineaţă o moarte stupidă.

Porcul pe care tocmai îl tăia l-a omorât pe proprietar şi abia după aceea animalul şi-a dat obştescul sfârşit. Cei adunaţi în curtea în care s-a petrecut tragedia au continuat ritualul de preparare a porcului, pentru parastasul stăpânului.

„Cei din familia Cocoş s-au trezit dis-de-dimineaţă să facă de petrecanie animalului. Păcat de ceea ce s-a întâmplat, că erau oameni cumsecade, nu se certau cu nimeni. Eu i‑am văzut când se luptau cu porcul, dar nu ştiu exact cum s-a întâmplat", a povestit Victor Mecea, pensionar CFR, vecinul de peste drum al familiei unde a avut loc tragedia. Membrii familiei s-au enervat când jurnaliştii au încercat să afle mai multe despre povestea porcului răzbunător şi au ameninţat cu spargerea aparatului foto. Doar intervenţia unui poliţist din Călimăneşti a temperat furia membrilor familiei.

Fasole de teama porcului răzbunător

Pe strada Alexandru Odobescu, unde a avut loc tragedia, localnicii vorbesc cu reţinere despre cele întâmplate. „Păcat de ei, erau o familie în rândul lumii. Cel decedat are o fată, căsătorită, şi doi băieţi. Şi-a luat liber de la serviciu să taie porcul, să facă pomana, a chemat şi vreo doi oameni, era şi ginerele lui, Ionuţ, muncitor în construcţii,  să-l ajute şi uite că a ajuns să i se facă lui parastasul", spune un localnic, rudă cu familia.

Alţi câţiva localnici din cartier, care intenţionau şi ei să sacrifice godacul în ziua de Sf. Nicolae, au renunţat la idee. „Şi eu voiam să-l tai astăzi, dar, când am auzit ce s-a întâmplat, am renunţat şi m‑am dus şi mi-am cumpărat fasole", spune Cati Daragiu, o femeie aflată la câteva case mai încolo, care ţinea în mână fasolea abia cumpărată.

Călare pe porcul „neasomat"

Moartea lui Gheorghe Cocoş a fost una fulgerătoare, instantanee, iar personalul de pe cele două ambulanţe sosite în faţa casei n-a avut decât să constate decesul. „Poate e un caz de acest fel la un milion! Au legat animalul de picioarele din spate, l-au pus jos şi, când au înjunghiat porcul, animalul s-a ridicat de picioarele din faţă şi când au încercat să-l pună din nou jos,  porcul a lovit în gât, cu copita din faţă, pe proprietar", a spus comisarul-şef Valentin Piron, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Vâlcea. Gheorghe Cocoş a fost dus repede în locuinţă, dar în câteva minute şi-a dat obştescul sfârşit. „Au sacrificat apoi cu furie porcul, că animalul avea trei urme adânci de cuţit în jurul gâtului", a spus un alt localnic căruia i-a fost permis să se apropie de locuinţa gospodarului.

„Agresorul" va primi NUP

Locuitorii din Jiblea spun că sacrificarea godacului în ziua de Sf. Nicolae nu a fost cea mai bună alegere. „Trebuia să aibă dezlegare de la preot, dacă nu putea să îşi ia liber în altă zi. E o sărbătoare prea mare, iar porcii se taie, de regulă, în jurul datei de 20 decembrie, de Ignat", a spus Maria Popescu.

Iniţial s-a crezut că Gheorghe Cocoş s-a autoînjunghiat mortal, după ce porcul l-a lovit în momentul în care intenţiona sacrificarea acestuia. Rezultatul necropsiei care se va face astăzi va stabili însă cu exactitate cauza morţii. „Sunt medic legist de 30 de ani şi am necropsiat oameni omorâţi de cal, de vacă, de taur, de bondar, de tăune, dar om omorât de porc nu am auzit să fi existat şi nici nu am întâlnit un astfel de caz", a spus dr. Florian Ghiţă, şeful Serviciului de Medicină Legală Vâlcea.

Pomana porcului a devenit a stăpânului

Tot mâine, legiştii vor stabili dacă Gheorghe Cocoş ar fi avut vreo şansă de supravieţuire, dacă o traheostomie făcută de un paramedic care ar fi fost la faţa locului şi ar fi putut interveni în cel puţin câteva minute l-ar fi salvat.

„În cazul de la Jiblea nu sunt alte suspiciuni. Pe lângă respectarea legilor, există şi alte legi nescrise pe care uneori trebuie să le respecţi. Să tai porcul de Sf. Nicolae nu a fost cea mai bună alegere.

Întâmplarea de la Jiblea este una la un milion. După rezultatul necropsiei vom clasa probabil cazul, moartea clasificând-o în categoria celor suspecte, în care va da neînceperea urmăririi penale (NUP)", a mai spus comisarul-şef Valerian Piron. Pomana godacului din familia Cocoş s-a transformat în pomana stăpânului.

"Şi eu voiam să-l tai astăzi, dar, când am auzit ce s-a întâmplat, am renunţat şi m-am dus şi mi-am cumpărat fasole."
Cati Daragiu
vecină cu victima

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite