Saracie protejata

"Sa stam acasa, ca statul plateste!". Fapt incredibil intr-o economie de piata functionala, acest indemn va avea un suport cat se poate de real in Romania anului de gratie 2004. Pentru zeci de mii,

"Sa stam acasa, ca statul plateste!". Fapt incredibil intr-o economie de piata functionala, acest indemn va avea un suport cat se poate de real in Romania anului de gratie 2004. Pentru zeci de mii, poate chiar sute de mii de angajati sau potential angajati, va fi mai rentabil sa renunte la slujbele lor, respectiv sa nu-si caute un loc de munca si sa taie, daca vor, linistiti, frunza la caini. De ce sa-si manance sanatatea trudind "la saiba", cand foarte bine pot face "naveta" intre dormitor si bucatarie, primind din partea statului diverse ajutoare banesti si materiale care, insumate, fac cat un salariu?! Iata exemplul unui parinte care are de intretinut 4 copii. Daca munceste, castigand un salariu mediu brut pe tara, vine acasa cu 5 milioane. Cu alocatia de sustinere pentru copii se strang 6 milioane jumate. Cam tot atat se face prin nemunca, incasand venitul minim garantat, ajutorul pentru plata caldurii si alocatia de sustinere. Unde mai pui ca primariile ajuta cu mancare gratuita, rechizite pentru copii si alte produse, care reduc substantial din cheltuielile altfel strict necesare. Paradoxul este si mai aiuritor, daca ne gandim ca toate astea se petrec intr-o tara care se confrunta cu o grava criza a sistemelor de asistenta si de asigurari sociale. Criza este generata de faptul ca nu sunt suficienti contribuabili. Suntem inca departe de pragul psihologic de 5 milioane de angajati, iar din banii colectati de la acestia trebuie platite 6,2 milioane de pensii, zeci de mii de indemnizatii de maternitate si sute de mii de indemnizatii de crestere a copiilor in varsta de pana la doi ani, 5,3 milioane alocatii universale pentru copii si alte milioane de alocatii suplimentare, peste 300.000 de ajutoare de somaj, 400 de mii de venituri minime garantate, 2 milioane de ajutoare de incalzire, alte milioane de drepturi de asistenta sau de asigurari sociale. Orice crestere a drepturilor respective inseamna o impovarare suplimentara a contribuabililor, cocosati deja de biruri. Prin urmare, directionarea masurilor sociale ar trebui sa se faca in stricta concordanta cu interesele platitorilor de taxe si impozite. Cand vorbim de pensii, care sunt drepturi castigate prin munca, majorarea acestora este, indiscutabil, o cerinta a intregii societati - implicit a contribuabililor -, in conditiile in care cei mai multi pensionari se zbat la limita subzistentei. Este ca si cand ai plati un serviciu cu putin, stiind ca face mai mult si te revansezi plusand, cand ai de unde. Daca ne referim insa la ajutoare ca acelea de incalzire sau ca venitul minim garantat, lucrurile se schimba. Nu se platesc servicii, se fac donatii. Pe masura posibilitatilor. Il ajuti pe cel napastuit, dar fara sa ajungi tu muritor de foame, si refuzi sa-l ajuti pe lenes si pe smecher. Cu toate ca romanilor li se percep, in termeni procentuali, cele mai mari taxe, impozite si contributii din Europa, tot timpul se cheltuieste mai mult decat se incaseaza - de aici deficitul bugetar cronic. Insa, pentru guvernantii nostri, incinsi de febra electorala, acest lucru nu este un impediment cand vine vorba de masuri populiste. Pe considerentul cresterii economice se iau masuri (considerate) de protectie sociala, pe care nici statele cu balanta bugetara excedentara nu si le permit. N-am vrea sa fim gresit intelesi: sunt multi aceia care realmente au nevoie de suportul statului, al comunitatii, pentru a supravietui. Insa, intre cei care beneficiaza de diverse gratuitati din banii publici se numara si destui impostori, care prea adesea raman nedepistati. In plus, politicile sociale ale guvernantilor sunt dictate mai putin de ratiuni economice, de proiectii de lunga durata si mai mult de chestiuni conjuncturale. Aceasta face ca fondurile disponibile si uneori chiar si cele existente doar pe hartie sa fie directionate strict catre acele masuri care, pe termen scurt, asigura ceva cresteri in sondaje. Cu alte cuvinte, beneficiarii masurilor de protectie sociala devin nu neaparat cei meritorii, cat cei care se presupune ca vor pune stampila "unde trebuie". Rolul statului este de a asigura dreptul constitutional al fiecarui cetatean la un trai decent. Acest lucru pare imposibil in Romania contemporana, cand e sa ne raportam la normele europene. Totusi, daca putinul existent ar fi distribuit judicios, am putea vorbi de protectie sociala. Ceea ce ni se serveste, insa, este o protectie a saraciei. Pentru ca, jumulindu-i pe cei care muncesc, ca sa ii tii in brate pe cei care ar putea munci, dar nu vor, nu obtii decat un numar mai mare de saraci.